Timp rănit

duminică, 10 aprilie 2016

Timpul îmi erau ocolit de răni,
alerga cu cicatrici trecute
dintr-o amintire viitoare,
cuvântul citea în tăcerea flămândă
și încerca să-ți vadă razele.

Amprentă călătoreai în miraj,
doar urmăreai un vis captiv
prins între clipele zborului tău,
despicai aerul cu iriși verzi,
eu îți citeam vibrația meditând
și priveam umbrele focului,
erai o rană și mi-ai pus semn.

Sângerai ca o literă
cu trup, iar eu te respiram
tânjind după rana ta arzândă.
Un cântec murmura în cascade
și mă lovea cu strigătul tău.

Somnul învăluia viitorul,
ca un bumerang glăsuia
și se întorcea în prezent,
cu aripi fâlfâia-i o revelație,
necuprinsul îl aprindeai.

Se inversase timpul alunecat,
veșnicul revenise în trecut
și devenise prezent,
și îmi scriai cu ecouri.
Murmurând aveai glas de curcubeu,
mă chemai aprinsă de miracole
iar eu îți răspundeam cu mirări.

Erai strigăt de flăcără
în marea visului .
Tu sărutai marea cu florile gurii,
eu sărutam gura visului...

Liniștea munților urla,
curgeau rănile deschise
topind zidurile de granit,
mi-ai topit vârful
privirii devenind un vulcan.

M-am trezit plutind printre nori,
ochii-ți ardeau în priviri
ca o pasăre de foc,
dorul îmi devenise definiție,
umbra se prăbușise în neant
și te iubeam cu ochi de cer...