Sacrificii...Sonet

miercuri, 28 decembrie 2016

Prea multe sacrificii înțepenesc fiorii,

Prea multe ispășiri ard dorurile-n țarc,

Amoru-și duce raiul în mugurii visării;

Deșerturi cu nisip clepsidrele-și descarc.

Prin nouri cu păcate nu se zăresc nici munții

Și pizmele blesteamă înmugurind frustări,

Oftează infinitul în cugetarea frunții,

Ducând povara lumii pe-alaiuri de-nchinări.

În basmele rescrise, întruchipând speranța,

Cu-a penelor cuvinte mai flutură iubiri,

Dar prinsă-i gheața-n suflet și tace rezonanța;

E steagul rupt în două, trăind din amintiri.

Căci ce e scris în gene nu-i pururi roditor,

Dar cel ce soarbe moartea e-n piept nemuritor !

Vis feeric

luni, 26 decembrie 2016

Mult aș vrea să te cuprind, 

Să te duc în basme,

În castelul clipelor,

Topiți de fantasme !

Să mă pierd în fulg de nea,

Argintiu plutind,

Și să-ți prind povești de stea,

În păr strălucind.

În priviri să ne topim,

Veșnic rătăciți, 

Ochii tăi să-mi fie cerul,

Calzi și liniștiți.

Viscolul ne-ar da steluțe-n

Stările de jar,

Îngerii să ne arunce-n 

Nopți de chihlimbar .

Prin al pletelor sărut,

Tu, să mă cufunzi,

Albul mâinilor să-ți fie

Val ce mă inunzi.

Să mă ducă-al tău surâs

În raza-i fiebinte,

În el să îmi pierd văpaia

  Genelor, cuminte.

Brâu de pulbere stelară

Să-l porți la mijloc,

Și-un fior de astă vară

  Să-ți cânte cu foc !

Și prin gerul lung, ce toarnă,

Corpuri n-am mai fi,

Aer înflorit de iarnă  
Noi, am deveni !

  

Nu am nevoie...

luni, 19 decembrie 2016

Nu am nevoie de lianturi...

de spectacol, de aplauze, de adevăruri,

Sunt ale lor, doar a lor e amăgirea...

Nu am nevoie de iadul tot trâmbițat și lăudat 

în moarte cu învieri închipuite,

am gustat cuvintele din ei,

din oameni ce par simpli, dar împăunați și mândrii,

prea mândrii, demoni de mândrii...

Nu am nevoie de adevăruri care 

sa arate că sunt eroi...

Sunt o eroare, foarte bine, nu-mi pasă,

E o frică, dar voi?

Știți ce e iadul ?

Ei bine, dacă știți, foarte bine,trăiți-l...

Voi știți cei lăudați și cinstiți,

voi prea mari în voi, în ei, 

cei ce credeți,

cunoașteti misterul ?

Viața e viață?...umbre în umbre și atât...

Și atât...cenușă, vin și himeră...trup...

Urzit în delirul trupesc,

Zei, aștrii, patimi...iubire, da iubire...

La orice colț de stradă e trâmbițată,

Dar în cine? cine moare pentru...iubire...

Nimeni, nimeni nu moare...

doar se vaită fiindcă nu se crede.

Am plâns pentru ea, ca o minciună...am crezut-o,

Dar umbrele nasc tot umbre...

și mor iubirile închipuite.

Mereu se întâmplă...același basm fatal

și ireal...

Am jurat pentru...suflet,

Dar imaginea nu e trup...fantasma e trup...

trupul e pământ, el, trupul...

De s-a decis,bine, dar nu ucideți spiritul...

De divin...poezia nu are trup, 
are iubirea de dincolo de miracol, 
de ceea ce credem și nu există...acum,

ci atunci,

Mi s-a spus că delirez adjective creștinești,

Ei și ? Decât același crez diavolesc

a complacerii în sine mai bine adjectiv,

Decât dragostea plăcerii,

mai bine treaz.

M-am săturat de atâta somn inconștient.

Lăfăiți-vă cei ce credeți în ispite...

eu nu cred, nu mai vreau să cred !

Forme

miercuri, 14 decembrie 2016

Sentimental, visez același vis, cu tine, 

În ore mă cufund, în lung nesomn,

E uneori sfârșit trupul în sine,

Dar îngerul privirii mi-e patron.

Și greu îl pierd, în ore de credință

Al tău surâs, ce-mi biciuie în minte,

În vorbele privirii de cuvinte, 

Încerc să înțeleg de-i suferință

În forme așternute de șablon.

E greu de deslușit și universul,

De-aceia-ți spun din dorul infinit,

Mi-ești iadul, raiul și-nțelesul,

Chiar de mă pierd în pustiitul mit...

Durerea mea din tragice cuvinte,

Ocean de stele ard patime avid.

Descumpănită, povestea are suflet,

Și ea visează ca un prunc în pântec.

În forme imposibilul deschid !

Frământări

marţi, 13 decembrie 2016

Flămânde de imagini ancestrale

Au țărmurile scăpătat de stare,

Cu amintiri de frunze ce-au plecat

În pașii tăi de gust îndurerat,

Și câmpurile-s norii cei sălbatici,

În noapte zbor, în ochi ei lunatici,

Neliniștită în mirări e marea,

Și muntele își scârțâie-nserarea,

Bolnavă-i zarea de lacrime de vară,

Fereastră-n iarnă zorile răstoarnă,

Și-i zâmbetul un fulg rătăcitor,

Dar zilele m-aprind de al tău dor !

Odă ție

Ce frumoasă ești femeie !

Chip de Floare curcubee,

De-aș fi munte, în ursită,

Mi-ai fi Coasta înverzită !

Când suspini naști un vulcan, 

Mă inunzi cu-al tău ocean, 

Mă cutremuri și mă-nalți, 

Lava curge pe versanți, 

Dragostea ce arde-n foc, 

Cu privirea frămânți tot, 

Ești Suflet ce mă suporți, 

Rană pe tărâm de nopți, 

Doina mea neprihănită, 

Zarea-albastră, răzvrătită, 

Ruta viselor când zbor, 

Când planez ești al meu dor, 

Speranță vie-n sublim, 

Trandafir, Farmec Divin, 

Crăiasă din lumi cerești, 

De prin basme nelumești !

Ce frumoasă ești Iubito,

Ești taina ce mi-am dorit-o, 

Ești Izvor ce mi-alinți setea, 

Îngerul purtând pecetea, 

Visătoare, Steaua blândă, 

Răsăritul ce mă urcă, 

Și amurg de ziua-adâncă, 

Curgi în versuri 'nălțătoare 

Roi de aripi în splendoare, 

Ești acel etern Motiv, 

Blestemul definitiv. 

Tu, iubito, de n-ai fi, 

Din vise te-aș construi, 

Dar exiști cu-a ta chemare, 

Fermecată Vrăjitoare, 

Ochii tăi îmi sunt destin, 

Parfumat Mugur Divin, 

Odă ție, îți închin !

Iarna

Dintr-o poveste vine iarna,

Din nord omături întinzând,

Cristale-i strălucesc pe frunte,

Cu ochi scânteietori visând.

Cu-argintul rochiei, măreață,

Și steaua nestemată-n frunte,

Își poartă zilele-n ghirlande

Cu basmul boreal pe tâmple.

Tăind văzduhul vântu-i râde

Când domuri 'nalță la hotare,

Din depărtări măndra crăiasă

Și-aduce trena cu lungi poale.

Respiră cu suflări de aburi,

Cernind steluțe-n vis de stradă,

Copiii-n joacă o învârt

La braț în oameni de zăpadă.

Și-n geamul înflorat al casei

Tăcută-n brad îmbracă gala,

Zâmbind în pletele-argintii,

În sărbători își plimbă fala.

Împodobită își duce-alaiul,

Cu moșteniri de la surori,

Din primăvară, vară, toamnă,

Plutindu-i feeria-n zări.

Și-n zâmbet cu mărgăritare,

Cu roși obraji zorile-i cântă,

E dulce datina-n lumină,

Colindelor cerești pe tâmplă.

Iar visu-i curge-n rai de suflet

Cu ramuri prinse-n nemurire

Și steaua magilor pornește 

Cu glas de îngeri în vestire.

Și lacrimi îi mai pică-n streșini,

Canoane-n soare o sărută,

În vârf de munte ea străluce,

Și stelelor le face nuntă !