Ploaie

vineri, 25 martie 2016

Iar plouă, iubito, pe stradă în noapte,

E cerul timid cu lacrimi în pleoape,

Tristețea inundă în zori, cenușie,

Cu ploi peste gânduri, păcate-n chirie,

Și suflă durerea-n cărări ierbivore,

În nori fumurii cântă-amor de viole,

Și tu ești o ploaie picurată-n cuvânt,

Mă speli cu suflarea sărutată în vânt,

Am pașii de ape, am pașii de ploi,

Un murmur mă cheamă cu flăcări de noi,

Îți pic peste chip picătură de lacrimi

Iar păru-ți sărut cu un cântec de patimi,

Larg ușile străzii se deschid fâlfâind,

Și scârțâie timpul în pietre oftând

Cum bate în geamuri curata copilă,

Spre tine-aș zbura în ploaia Divină,

Iar tu îmi strecori un suflet cu vise,

Fereastra-n comete și stele aprinse,

Și cumpăna-ntinsă peste margini de seară

Cerșește-ntr-o clipă de ploaie stelară,

Iar plouă și-am urma privirilor tale

Dimineți în torentul primăverii fatale,

Și ziua iar zboară în doruri solare,

Iar plouă, iubito, cu averse-n visare.

Viață de om

miercuri, 23 martie 2016

Prin câte-o încăpere neagră-i puterea nopții,

Și orele trec greu și frig e-n umbra sorții,

Far ochiu-i pe sub geană, sprâceana-i peste lume,

Încreionate scrieri din buzunări, postume,

Nu-i nimeni pentru nimeni, nimic nu se compară,

Pe-o scară în spralată ce urcă sau coboară,

Jos, jos abrupt e timpul, se lasă-n pas de om,

La ușa cea de tablă sunt scrise vieți ce dorm,

Și sus pe-acoperișuri rugina stă și roade

Printre cocoși de tablă ce cântă pe mansarde,

Văzduhul urlă-n praf și bate-n plânse geamuri

Când ploaia-nlăcrimează copacu-n rupte ramuri,

Și vântu' intră-n casă, pervazu-a-mbătrânit,

Un scaun, trei picioare, amarnic prăfuit,

Și resturi se așează durerii-n necuvinte,

Ce se mai poate face, ce se mai poate simte,

Mai cresc păcate-n gânduri și florile-s strivite

Pe jos, prin fir de iarbă, culori mucegăite,

În pietre roase-n colțuri trăsura-n străzi vibrează 

Și caii sub potcoavă poveri în ploi nechează,

În amagiri birjarul prin viață-a oxidat,

Secunda ostenită-i, respiră renegat,

Stăpână-n neputință adoarme o tăcere,

Voința-i ruginită pe nesfârșite schele, 

Și lacrima din pleoapă sapă-n piciorul vină,

O viață-n osteneală mai speră la lumină,

Mai sus, mai e ceva, mai sus peste mansardă :

Un înger te veghează și nu vrea să te piardă !

Suflete împletite

joi, 17 martie 2016

Cum tânjește suflet după suflet,

cum tulbur cu unde de fluviu în vârtejuri,

nu înțeleg , mi-e greu când nu se întălnesc

fluviile noastre, 

când apele se tulbură nisipos

și oasele noastre se transformă în ramuri,

înflorește ramul meu respirând prin al tău,

privirile ning în flori albe de cireș,

apoi totul se transformă în simfonie,

cu arcușul tău,tu, vioara mea,

pe fruntea-mi altoiești cânturi cu roiuri de fluturi,

curg muguri ce respiră pocnind în note, 

în notele partiturii sună înverzite de frunzele gurii,

sentimente alunecă în vântul timpului oxidându-ne

ca hrană limpede a apelor din priviri,

în deșertul secundelor noastre înfometate

foamea timpului e prea adâncă

și rupe lacrimile fericirii.

Ne tulburăm în două fluvii împletindu-ne

și iar înflorim în goană neobosită în fiece dimineață,

apoi devenim vapori,boabe de rouă, 

și ne picurăm pe gură și pe ochi, și pe frunze...

Drag de primăvară

Dacă ninge cu flori, dacă ninge culori,

Este darul iubirii din altarul luminii,

Sfinte porți se deschid în grădini îngerești,

Primăvară ești astru, ochi-ți verzi dăruiești,

Ești vestirea cu har, iar se-ntâmplă minuni,

Și-un potop parfumat curge-n pomii nebuni,

Într-un roi de-așteptări printre nopți brumării,

Muguri râd, scoși din soare, își deschid florării,

Pașii săi sunt veniți cu-n trecut în strămoși,

Primăvara e-n noi, nuntă-n anii frumoși,

An de an tu  renaști în speranțe de veacuri

Și ne cânți simfonii cu balsame de leacuri.

Tu vorbești de cocori fulguind zbor de fluturi,

Revărsând în neliniști cor răboinic de cânturi,

Tu zâmbind te mai superi peste zile iernoase

Ce amarul și-l frâng, arse focuri în case.

În genunchi de păduri tu te sprijini de cer

Și în suflul de verde moartea pleacă stingher,

Arzi buchete în suflet, le respiri tineresc,

Și albești întuneric, focu-acesta-i firesc.

Dintre tot și nimic ești eterna  poveste,

Planul tău la iubire optimist suie-n creste,

Tu ești vergura vieții, lin mai cântă  vioara,

Ești din muguri iubito, vreau să-ți gust primăvara.

Suflet de primăvară

luni, 29 februarie 2016

Ce-ascunzi în suflet tainic vis, tu, îngerul schimbării?

Atâtea focuri mi-ai aprins, adânc cuibul visării,

Zburând prin lumi ecoul vieții, veșnic cutreierând,

M-ai înverzit pe albe culmi, privirii strălucind,

Ești frumusețea primăverii, fiori în ochi-ți vii,

Și imi zâmbeai cum nici-un fulger sorbeau privirii mii,

Alaiul tău mă străpungea, de dor un chin străbate,

Tu ești Crăiasa ce-nflorești zăpezi cu-a tale șoapte,

Din ochi tu mi-ai eternizat adâncă fericire,

Îți recunosc privirea ta , o, tu, nemărginire,

Eu te colind în mreje dulci, domnind iubirii stea,

Tu ai simțit, mi-ești chinul tot și eu chemarea ta,

Eu te vedeam în setea sfântă atunci când nu erai,

Un mugur viu de bolta-adâncă în fierte luni de mai,

Nici nu-ndrăznea culoarea ta în suflet să petreci,

O, Călăuză călătoare prin mine-erai povești,

Sunt timpul tău ce mă renasc în mii și mii de fluturi,

Străbat etern glasul speranței, a sale anotimpuri,

Tu mă absorbi, destinul meu, în miii-le de zări,

Iar chipul tainic adevărul ne-amprăștiat chemări, 

Căci sunt al tău din început, în flori de-argint din noapte,

Străbat și eu și tu povestea, te-am căutat în toate,

Oftezi zâmbind și râzi plângând trăite amăgiri,

Ți-a răsărit polenul vieții din galbene priviri,

Mi-ești alinarea când tu treci cu umbra peste suflet,

Mă-nobilezi cu mângâierea, zâmbești cu ochi de cântec,

Am fost odat un tot curat, fără păcat cu trupuri,

Și eram nimbul dezmiedat, căci ne iubeam ca-n visuri,

Și-n vise noi cutreieram, ani noi zburam prin ele,

Nu exista nici timpuri vechi și nici clipele grele,

Și nici iluzii cu poveri, doar soare-al nostru drag,

În lume pururi așezai culori prin ninsul alb,

O, primăvară, tu renaști acel demult, pământul,

Când raza soarelui despică pătrunde-n viață cântul,

Trăim același legământ, zâmbind aduci iubirea,

Iubita mea de peste zări ne-așteaptă înflorirea.

A venit iar Marte

joi, 03 martie 2016

Și-a venit iar Marte, nouă-i gluga ei,

Un pic somnoroasă, prinsă cu cercei.

Cu darul floral în verde râzleț,

Gând primăvăratic, malul în dezgheț.

Ciripit stingher, fâlfâit călduț,

Doru-n crâng visează cu mugur plinuț, 

Se-așterne zâmbind al său chip cu soare,

Câmpul strălucește pe-ntinse covoare.

E destulă iarnă în suflet, stingher,

Muntele oftează de atâta ger.

O melancolie încă mai e tristă,

Viață-i zâmbitoare, dar și pesimistă.

Cu largi cugetări, umilit de iarnă,

Mai am scrum pe tâmple, amintirea toarnă.

Parcă monumente țipă și respiră,

Cu un gest firesc se întorc la milă.

Se schimbă iar soarta, veche de când lumea,

Prin copaci un vânt chinuie padurea.

Dezmorțiri răzlețe-n crai de anotimp,

N-au murit în iarnă, freamătă tușind.

Zbuciume plăpânde vieții încă-i crește,

Valuri de lumină aripe lungește.

E solistă zarea cu solstițiul ei,

Flutură amoru-n zbor de porumbei.

Oboseala toarnă-n corpul flămănzit,

Sentimente urcă în cerul rănit.

Ba chiar mai visează greierul bătrân,

Cum că tinerețea sforăie nocturn.

Bețele-n tufișuri se-nverzesc la față,

Mărindu-și diurna la jertfe pe viață.

Arde primăvara prin chemarea-n flori,

Dar mai am înfrânte țipete-n culori.

Dinspre primăvară Marte e prim nun,

Încă-i gri sezonul, ursu-i taciturn. 

Să respiră stoluri apăsând răcoarea,

Zgribulite nopți bântuie visarea.

Picturi pastelate-n dansante iubiri

Vor sosi chemarii din vechi amintiri.

Se pornesc dorințe în vis de cocori,

Primăvara crudă prevestește-n zări.