An vechi, An nou

Coboară în spirală timpul, e călatorul spre apus,

Plutind un zbor etern de vultur ce sfășie un nepătruns,

În fiecare zi descarcă neliniștiri în oseminte,

Un drum abrupt, ostil,coboară, purtat in vieți neprihănite,

Într-o urzeală-s prinși în chingi, nestins alean de chin în loc,

Și ploapele sunt prinse-n vise, dorințe-n răni ce ard în foc,

Cei vii și morți, și tineri ani, etern ei respirând bătrâni,

În ochi se scaldă-un suflet veșnic cuprins de stele cu fântâni.

Venind pășește viu prezentul, trecutul este-ngândurat,

Căci timpul nu se întoarce-n urme și niciodată la iernat,

Un vânt se umflă-n a sa joacă, suflând întors de zeul crunt,

Dar ani legați cu ani ca frații, păstrează sacru-n legământ.

Lumea-l iubește în alint, un emotiv în puls se simte,

Istorii se pronunță, martori, în cărți cu ceasurile strimte,

Un pelerin lumină-n neguri ce biruie nespusa soartă,

În vechile scripturi botezul, cu aripi sfinții, laolaltă.

Pământule ai nins geneză și-ai prins-o-n cerul plin de stele,

Ai curs în nopțile uscate vulcani ce-au ruginint tăcere,

În ani e prins copacul vieții urmat etern de-al ei alai,

Vechimea în catarg în ere, trecut născut cu gându-n rai.

Bătrâne timp ești vechiul scris și nou născut de nu mai știi,

Închis în marile dureri, matroane nasc urgii să fii,

Cu barbă lungă în anotimpuri îți porți milenii-n a ta coamă,

Îți lepezi poama de păcate în strigăte de lună-n iarnă.

O, umbră vreme albă-n ani, eternă renăscută viață,

Cu timbrul glasului de graiuri, cu nostalgii albe de ceață,

Ești firul muzici-n arcuș ce raze-n clipe se aprind,

Un scăpătat cu reci fiori, năframe flori de alb colind.

Tu, timpule încet te duci, curtat cu plai de sărbători,

Dar nu îți pasă de e iarnă, petale-n stele duci ninsori,

Cuprins de ger în nopți adânci ești ars cu florile de gheață,

An vechi dai mâna cu an nou și-n nări respiri aburi de viață.

Vă scutură multe urări, în vers cu strigăte de munte,

A nopții veselii plutind, gonind necazurile multe,

Și pică lacrimile-n ploi, adânc stihii cutreierând,

Doar sufletul mai arde-n zări, atins în cordul său flămând.

Aduci un rid trecând purtat cu viața-n gena ta de taină, 

În versuri glorii-n apogeu îmbraci în gale a ta haină

Și picura în stropi culoarea în nopți plutind etern iubirea,

Moment Divin arde în zări, cu Anul nou e nemurirea !

Tandrul ageamiu

Cu tine n-aș putea să fiu,

Decât un tandru ageamiu,

Cu tine sunt plecat demult

Să mulgem verile-n amurg,

Să umplem cerul de iubire

Să nu mai fie doar o  știre,

Să cernem visele prin ani

Regina munților tirani,

Cu tine sunt pe veci plecat

Prin jungla cerului stelat,

Spre polul nord anii ne duc 

Să ducem renii la păscut

Atunci când cerul e-n amurg

Și moș Crăciun este plecat

La polul sud,că-i era cald,

Cu tine n-aș putea să fiu

Decât un trubadur celest

Ce a plecat să are cerul

Cu tine să poarte misterul,

Atunci cănd luna a plecat

Nu e nimic de explicat,

Noi doi am navigat cu ea,

Am dispărut spre altă stea,

Cu tine sunt un vis zurliu,

Totul e vers, totul e viu,

Hai prin oceane cu lumini

Să înotăm ca doi defini,

În zborul lor cel diafan

Să fim iubito-n alean,

Sa fim purtăți de vântul serii,

De veșnicia vie-a mării,

A inimilor fără glas

Purtate de al iubirii vals,

Cu tine n-aș putea să fiu

Decât un veșnic zurbagiu

Purtat ades de focul viu,

Chiar de am fi doi pinguini

Purtați de ger în albul chin,

Noi am zbura printre nămeți

Și ne-am iubi ca doi semeți,

Cu tine-s tandru ageamiu

Iubito, tu mă-nveți să fiu

Să port destinul lumii viu,

Să mergem și să împlinim,

Să desenăm prin cer, prin ape,

Contur de Venus în cascade,

Tu-mi esti Regina ce mă arde,

Dar eu te port noapte de noapte

Și ceas de ceas, clipă de clipă,

Tu, îmi ești taina cea zidită,

Nu pot și nici nu vreau sa fiu

Un simplu călător pustiu,

Dar eu te chem, mi-ești focul viu,

Iubito, cântecul ți-l știu,

Chiar de sunt simplu ageamiu.

aurel auraș

Vine iarna

                                                                               

duminică, 29 noiembrie 2015

Vine iarna, iubito, vine iarna,

Ninsorile coboară dinspre munți,

Durerile din ghețuri se adună,

Albastrul se albește peste punți.

Și curge suferință-n cruntul vifor,

Cuprins de remușcări îngheață iadul,

Și demonul zăpezii ne-nconjoară,

Dar verdele iubește încă bradul,

Și arde focul de trosnește-n sobă,

Se joacă-n flacări galbene-n priviri,

Și ochii sunt scântei cu dor în taină,

Iar sufletul e-nchis în amintiri.

Sub cerul alburiu povestea toarnă,

În drumuri albe anii se tot pierd,

Iar ninge, cu petale fierbe vântul,

Și te iubesc și-n vise te dezmierd.

Vine iarna, iubito, vine iarna,

Singurătăți mai cern al lor motiv,

Iar toamna fulguită e răpusă,

Dar te iubesc în veșnic emotiv.

An de an un colind

Pădurea foșnește în artere cu inima goală,

A rămas tristă, părăsită de frunze,

Doar brazii cei tineri sunt artiștii de gală,

Își flutură acele prin case cu scuze, 

Se cântă colinde,cânt de ler foșnitor,

Intonând glas de munte, rugă-n bradul cel verde,

Semeții îl admiră, duhul nopții-n pridvor,

Tivuiți în costume cu beteală, de veghe,

Marea doarme-n suspine, în cutremur de șoapte,

Țarmul arde în valuri cu amoru-i nestins,

Prin tăcerea din unde nostalgi-s resemnate,

În nisipul lui cosmic vânt de stele a nins.

Luna-n seară respiră gheața-n gerul grotesc,

Iar sudoarea-i de sticlă între lumi ancestrale,

Lentă ceața înoată în sublim femeiesc,

Umblă-n valuri desculță cu simțiri născătoare,

Trupuri uită-nghețarea, în statui clipe zbor,

Vers cu chipuri încântă, marș pe muzica iernii,

În adânc clocotind viscoliri se strecor 

Și în zori curg urări renăscute-n vecernii.

Aripi cresc din trecut în prezent, viitor,

Timpul moare închis într-o singură noapte,

Geniul vieții se înalța în altar cu onor,

Nălțătoarea lumină clopot Sfânt bate-n carte.

Un miracol se-așterne, cer cântat de profeți,

Mândrul Soare e templul, rege cald preamărit,

Iar iubirea coboră, DuhuL Sfânt prin nămeți,

Iar o Stea s-a născut,dând anunț mântuit.

Se purcede la drum înspre îngerii vieții,

Magii stelei, regi vestiți,cânt Divin au în zare,

Zboară cerul în Duh când pe lume vin feții,

Căci nimic nu-i mai Sfânt, Dumnezeu dă chemare.

O chemare în utrenii, veșnic psaml de credință,

Și-n adânc se revarsă raza vieții în timpuri,

Se deschide larg cerul și toți îngerii cântă

Raza Sfântului Duh curge-n dangăt de rituri.

Că de când pe pământ viața naște-n ursită,

Încă-o stea se ridică ,încă-un fiu, darul Sfânt ,

S-a visat odiseea împlinind o poruncă,

Mergem toți la Isus în zidit crezământ !

Îmbrățișarea iernii

                                                    aurel auraș

Se înserează cerul nins peste vreme,

Răceala se coboră în vânturile nopții, 

Suferă culoarea prin grădinile boeme

În ruginite frunze peste prăpădul sorții,

Nu se mai văd nici flori pe-ntinsele covoare,

O, umbră călătoare cu inima-i de gheață,

Cu suflet de cristal, cu mâini fără de soare,

Ce tulburi prin perdele a porții dimineață?

Așterni ispite multe prin bărbi încărunțite,

Tu, cerni în reci fiori o gheață tern ce arde,

Iernatice tablouri prin flacări amorțite

De suferă pămăntul de vara lui cea verde.

Te-așezi cu glas de zână, Crăiasă a zăpezii,

Amurgul te respiră prin dansuri de cancan ,

Te vor topii de ghețuri, arzând,toți amorezii,

Îmbrățișare-a iernii mă ningi, dar sunt vulcan,

Nu se mai simt iubiri peste păduri cu soare,

Ai tras covorul alb ca lumea să te plângă,

Înoți pe-ntinse vise, închipuiri fugare,

Tăcerea te cuprinde, O, dragoste plăpândă!

Religia mea e iubirea

                              aurel auraș

Mări de stele-s cuprinse prin albastre corăbii,

Neagra noapte se-ntinde printre jocul de săbii,

Viață curge-n neant, rug e-aprins, vâlvătaie,

În catrene cântând, izvorând în șiroaie,

Se digeră religii stăpânirii de scenă

Și e ceru-n război printre zei cu dilemă,

S-au văndut pe ascuns, nobilime cu rituri,

O sămânță a-ndoielii strecurată prin mituri,

Într-un clopot e scris anunțând o teroare,

Peste suflete e-ntins un totem de-nchinare,

Ard vecii de popoare, univers cu făclii,

Câte taine s-au dus, câte taine vor fii...

Așternut cerne timpul a bravurei ilustre,

Mii de ani sunt trecuți, mii de stele-s răpuse,

Cugetări, răstigniri, în fiori arde zarea,

Ca și verdele crud, ca și văntul cu marea,

În puterea divină prinsă-i gena durerii

Străbătând începutul în cascada tăcerii, 

Mai profundă ca ziua luminată de aștrii,

Mai întinsă ca spațiul printre zeii sihaștrii,

O religie-a vieții fară chip, fără ură,

Nestemată ce arde vis de fulger, arsură,

Străbatând viață-n moarte se tot duce-n cuprins

Într-un strigăt de inimi de iubire nestins,

Un prăpăd acceptat printre răni de cuvinte

Poartă stema albastră nestemată-n morminte,

Ea blesteamă atunci malul său monoton

Când se pierde-n vibrații, energii de foton,

Mă închin deseori înspre steaua ce plânge,

Curge ploaia de vise, nerv sedus mă cuprinde, 

Ce mai bați ritm ferice de-nroșire divină

Când mă-ntrebi de trecut sunt născut de vreo vină?

Când arunci cu tăceri ce îmi tulbură chipul

Cu albiri ce plutesc motivând cu nimicul,

Dincolo de prăpăd sunt speranțe închise,

Interzis la visări peste țărmuri cuprinse,

Am murit zi de zi, dar religia-mi cere

Să înviu prin cuvânt și n-o dau pe plăcere,

De mă vrei într-o zi convertită vei fi

La acest mit profund, sângerând vei iubi!

Ploaie fermecată

                                     aurel auraș

Defilarea e o necunoscută

într-un zbor,

zborul trecerii prin viață.

Mă înălțam uneori, despicam

aerul 

ca o pasăre peste păduri.

prin caldura toridă a verii 

porneam într-o adiere,

sub aripile lungi călatorea 

umbra mea răcorind copacii

și câmpia de arșița soarelui,

Lumi mă chemau obosite

dinspre un univers palid, 

dincolo de trecut, să le fiu 

martor în absolut,

Citeam în suflete privind tăcut,

prin ochii mei se priveau

ca într-o oglindă, statui

în propia imagine.

Ironice rânduri sapă 

destinul vieții și o adoarme

sub triste râsete înnăbușite.

Suflete, pilot al vieții, 

te cramponezi deseori 

de plăceri păcătoase,

Iubesc filele vechi,

trăirile templelor din ele. 

Inimă divină ai picurat deodată

nelinștea peste mine,

un murmur din bolta 

eu-lui mă cheamă,

ești rezonanța cerului,

Vrăjitoare fermecată

pe suflet m-ai stropit...

Mă ploua norul

tău din cupa de înger

căutându-ți veșnicia 

sufletului tău nobil,

m-ai înmuiat cu ochii tăi 

arzatori ca două irisuri 

solare, m-ai făcut să mă înalț,

să mă înalț în zborul

ținutului Edenului 

prin zborul Phenixului 

ce curge spre inima ta. 

Se mai așează suflete rătăcite

pe aripi, pe aripile mele,

le las până ce își văd 

singure propiul univers...

Peste oglinzile oceanelor 

mă privesc când și când,

nu îmi văd corpul, 

văd decât două aripi,

sunt aripile tale iubire,

zbor spre strigătul dimineții 

rasărite din neant...

Steluță în brad

                                       aurel auraș
Adio toamnă, floare arsă-n iarbă,

Adio ruginiri frumoase-n crâng,

Rămâi cu bine cronică de dramă,

Amurgurile tale în pași de vals se frâng,

Mă poartă încă în rânduri nostalgia,

Încătușat sunt prins de un mister,

Sufletul arde în iubirea zării

Când visul tău mă leagă și eu sper,

Sublimul viscol bate în vănturile iernii

Cuprinde stema stelei, polarei ei chemări,

În valul aurorei boreale plutește arca 

Și umflă-n pânze basme visate-n sărbători,

Ninge în vârf de munte cu șalul de steluțe

Mirifică Crăiasă cu neaua de cristal,

Se-așterne peste chipuri în veselii bujorii

În zâmbete de inimi dansează-al iernii bal.

Lumini pătrund din cer, străbat covorul alb,

Ghirlande peste case se-aprind în licurici,

În sărbatoare-i luna cu raze arde dorul

Și râde că-i mireasă a nopții teferici

Și paște-un calm de pace,îngheață fericirea,

Cântecul nou răsună cu clopoței de aur

În daruri ce colindă printre povești de dor,

În inimă-i credința, izvor iubirii laur,

Și glasuri de copii se-ăștern în valuri, valuri,

Cu țipăt de paradă peste zăpezi se-avântă,

Se-aprinde voioșia în brad cu-a lor steluță,

Sclipiri cu daruri multe, decembre lună sfântă.

Cuvinte

miercuri, 02 decembrie 2015

                                          aurel auraș

Atunci când pe pământ se-aștern ninsori

Imi închipui adesea că pășesc peste nori,

Și sufletul sub covor de frunze-l ascund,

Salbatici tresar în cuibul de iele  fiori, 

Nestemate rubine presar fericite în cânturi,

Și-n vânt ascund lacrimi în ploaia din zori,

Visez mereu aceeași floare, mi-e unic decor, 

Împart pe buza sorții destinul dinspre zări,

Cuvintele își pierd căldura, răciri te amețesc,

Dar dragostea se înfiripă, arsura iese-n pori,

Suntem un zbor, un zbor de inimi și visele te cer,

Ascunsă-i tragica ta umbră cu suflet de viori,

Te vreau pe fruntea cea albastră, pe aripi ce mă dor ,

Tu steaua mea, mă-nalți în clipe, în suflet te cobori.

Aripi de cuvinte

sâmbătă,
05 decembrie 2015                                                               

Când vreau să-ți simt sufletul

Intru aici, printre rânduri,

Printre rândurile poeziei

Sunt gândurile tale,

Sunt raze ce mă încălzesc

Când mi-e dor de tine...

De la o vreme te văd mai rar,

Din ce în ce mai rar ,aici,

Și mi-e greu, sunt închis fără tine

Într-un labirint cu multe uși,

Fără ferestre,fără lumina ta,

Fără cerul tău,

Fără visele tale scrise...

Mă hrănesc cu steaua ta...

Îi simt respirația și gura ei

E gura ta,

Ochii tăi nu-i mai știu,

Dar îi simt când mă privesc,

Când îmi privesc cuvintele,

Cuvintele zboară,

Au aripi, 

Aripi pentru tine...

Rondelul ochilor tăi

                          aurel auraș
M-am mutat în ochii tăi, de dor,

Cerul necuprins sunt, îi ador,

Sufletul in largul lor iubesc ,

Prin scântei de stele îi zăresc,

Sunt al lor etern explorator.

M-am mutat la tine în cetate,

Să-ți fiu grădinar eternitate,

Floare-a inimii etern aduci fior,

M-am mutat în ochii tăi, de dor.

Taină a nebuniei ce mă doare,

Amarul scăldat de a ta mare,

În valurile lacrimilor mă afund,

De amorul tău, iubito, sunt flămând,

În cerul căprui sunt un condor,

M-am mutat în ochii tăi, de dor!