Nu mai curge...

vineri, 19 august 2016

Nu mai curge amurgul din stea,

Și ploapa a obosit, de priviți,

Îngenucheat e cerul deasupra ta,

Iubindu-te cu ochii cuminți.

Și pâlpâie clipa în clipiri,

Hrănindu-și iubirea-n capriciu,

Iar pasarea zobară în amintiri,

Plecându-se orizontului viciu.

Lumina răsare cu raza ei frântă,

Renaște cuvântul din cuvinte plăpânde,

Cu litere fragede din gura cea mută

Mă caută timpul cu tine-n secunde.

Cosmosu-i sferă a vibrației șoapte,

Durerea-l străbate în trăita ninsoare,

Și-i setea adâncă în fluidele ape,

Și focul tău arde, rătăcind depărtare.

Gânduri

marţi, 16 august 2016

Ziua o împart în gânduri cu tine,

Și nopții mă rog să-ți poarte de bine,

În stele visarea îți e renegată,

Plecată-i iubirea, în nori tulburată,

Căci nu pot vorbii și-mi este iar jale

Și ochii îmi cară privirile tale.

Fereastra-i deschisă în larg de cuvinte,

Iar dorul ei plouă cu lacrimi aminte.

Atunci când somnul e-n priveghe la ușă

Să știi că sunt pala de vânt cu cenușă,

Iar tu îmi ești totul în fiece stare,

În clasica ură a iubirii barbare.

Și -aș vrea în preajmă-ți delirul să-nviu

Prin lucruri suspinul în suflet să-ți fiu.

Hai dă-mi străfundul în surâsul de vară,
Blestemă-mă-n gând și clipa să doară !

vezi mai multe poezii de: aurel auras

Cuvântul

vineri, 12 august 2016

Atuncea când ți-am dat cuvântul,

Zburând ca pasărea în zări,

Eu mor în el, plutindu-mi visul

În infinitele tăceri !

Stare

Îți miros tăcerile și umbra parfumului,

Și gândul melancolic exprimat în cuvinte,

Batăia secundelor în strigătul buzelor ecou,

Departe în amiezi frânte a verii fierbinte.

Îți cunosc literele orizontului înclinat

Și cântecul inimii strâns în nopți lăcrimate,

Iar tâmpla serii privește agățată-n crai-nou,

Scânteind luna în ochii din visate palate.

Dorm orele înmiresmate în zori,

Aburind fruntea luminii în chipu-ți senin,

Se cutremură vântul adiind în geana din nori

Și mă rog, hrănește-mă-n adâncul suspin.

Îți adun dimineți și amurguri scăldate în rece,

Și zile însorite cu ramuri fără de margini,

Un strop din suflet îmi va zbura să plece

În câmpiile clipelor din munții cei tainici.

Cubul tăcerii

E ceva ascuns în cubul tăcerii, gândeam,

O cauză în ecou se prăbușea peste mine

Și munții cei repezi răsunau ce priveam,

În cădere trezind intonații sublime.

Nepătruns visul însăși îmi vorbea la ureche

Și în trup mă strigau oglindiri nelumești,

Mareice vânturi de stele comete  

În smaraldul privirii mi-ereau ochii cerești.

Și închis în cubul tăcerii tăceam,

Și-n frigul iernii mă hrăneam cu un soare,

Fulguind nevăzută, prin norii de plumb,
Câmpia albastră se-ascunsese în mare.

 O corabie în zare orizontul ducea

Cu-al tău elexir în raze-ascuțite,

Ca aripa păsării  o lume zbura

Spre ținuturi veșnice, nelocuite !