aurel auraș
Capitolul VII
Taurul lui Poseidon
Privesc în timpuri de simbol, în cerul de-nceput,
Gândul nescris mai cerne vag din templul dispărut,
Izvoarele în pietre roase au strălucit odat,
În mii de stele a apus trecutul frământat,
S-anvăluit încet tăcerea în viața ce se-așterne
In lumea asta-n mituri vechi prin ceasurile terne,
Povești aprinse de mister, în cer ariergardă,
Arhive-n viețile Divine e-a zeilor plămadă.
Și plec în timpul dipărut în marmura tăcerii,
Privesc în veacuri dipărute și-n pildele creării,
Mai strigă eroi din vieți apuse, sclupturi în mit uitate,
Lumina-n chipurile albe mai strălucesc departe.
Suntem urmași în largul zbor, în naltul turn de ere
Scriu prăfuite fapte-n nașteri cuprinse de durere,
S-a zămislit odat iubirea creând viu universul,
Ne oglindim strămoșii-n laur și-n stele ne eresul,
Aprind în ev altă făclie, străbat altar de chipuri,
Și-n spiritele nemuririi se-nalță-n veșnic rituri,
Urmează-a șaptea muncă-n zări din timpurile coapte
Prin raza infinită-n cuget pătrund stele în noapte,
Sub coji de cer pământul arde,-n felii de aur prins e,
Primind altă poruncă grea, ce o desăvârșise,
Herakle, erou din lumea sa, din vechea oglindire,
Cu lauri a șasea muncă-a dus, Elidei ispășire.
Primejdia-i dospită-n zare, însă e și mai mare,
Zeii trufiei pregătiți dau morții-nsărcinare,
Euristeu, prin ei trimite, mânat și plin de ciudă,
Poruncă lui Heracle, strigă:-În Creta să se ducă!
Ținutul zeilor oglindă, departe,în marea cu furii,
Copil , Zeus, crescuse-aici în templele luminii,
În urbea mării cea albastre curgând grădini, cetăți,
Dar Poseidon,al mării zeu, aprig e-n zi și nopți,
Pe Minos este învrăjbit, Minos l-a implorat
Să fie rege pe-ăst tărâm, zeul l-a ajutat,
Minune săvârșind atunci, când răsărind ca steaua,
Din ape-albastre dăruindu-i un taur alb ca neaua,
Apoi urmând să îl jerfeasca pe-altar întru credință,
Marirea zeului cu slavă, cuprins de biruință,
Fii ai lui Zeus și-ai Europei. Rhandamanthus, Sarpedon,
Frații lui Minos ar fi urmat cam rând pe rând la tron,
Dar Minos prinsea-acum curaj, e foarte încântat,
Și-n visul de putere-i ferm, de taur fermecat,
A hotărât, minunea-n dar, să-l cruțe, să-l păstreze,
Mândru-i între supușii săi ca brav să-npăuneze,
Poseidon hotărât e-un foc și vrea să-l pedepsească,
Și-n clopotele vijeliei țara adânc să-i cotropească,
Pe blândul taur scos din mare cadou din cerul dăruit
Furia oarbă de năpastă adânc în suflet i-ancolțit,
Și-ntr-o poftă nefirească,Pasiphae, regina iubită,
De frumusețe-acestui taur, vrăjită-acum e-ndrăgostită,
Aveau cu Minos fii și fice,dar s-antâmplat și-i grea
Și în amorul nebunie dă naștere monstrul din ea,
Un minotaur , jumate om jumate taur,
Minos să-l piardă l-a ascuns în labirint făcut de-un faur.
Taurul cel alb ca spuma ardea ca focul vijeliei,
Cu ochii roșii ca văpaia și spumega-n colții furiei ,
Mugea-nfiorător de tare, cum sună tunetul în zare,
Mușca din oameni, mușca și vite ca un vulcan în clocot iute,
Cu coarnele adânc împunge, distruge tot, cad pietre multe,
Dărâmă case, grădini, livezi, în holde-i ca hoarda de cirezi
Atunci când este speriată și praful greu în nori înoată.
De frica lui,Minos, s-anchis în palatul său de piatră,
Uimit cu frica de năpastă pe zei-imploră-n cerul poartă:
-O! zei aș vrea să vă-ndurați, am vrut păstra acea minune,
Să creadă-ai mei supuși că sunt un rege brav ca o genune,
Doar Zeus, el, m-a plămădit să fiu puternic mi-am dorit,
Iar frații mei prinți or să fie, trăiască-n tihna ce-au ursit.
În timpul acesta frământat spre Creta, Herakle, a pornit,
Să prindă taurul și-n Argos, viu, să îl aducă negreșit.
Ținut misterios, în valuri insula zeilor se-adapă,
Scăldată în azur de mare, de maluri blonde-nconjurată,
Răsare-n pletele-i verzui într-un albastru de deșert,
Abrupt cănd vântul îl răstoarnă și Eol suflă în inert,
Iar visele se-mbată-n cânturi, privește-neguri frământate,
Zidirea mistică-i prelinge cu stelele umblqnd în noapte.
Din Argos, portul din Eladă, pleacă spre clipa de izbândă,
Purtat de-a biruinței stea, viteazu-i suflet colț de stâncă.
Pe-o barcă pleacă acum în zare, albastrul urcă și coboară,
Călătorind pe alt tărâm cu valu-n zbateri vântul zboară,
Prin spuma albă, ziua-n chin, se scurge nebunescă luptă,
Sirene-n apă unduiesc plutind în largul marii-ncântă.
În cuget arde-n trupul său cuprinde-n bardul infinit
În osândiri ce-n nopți adânci în viața chinuiri trimit,
Marea aprinsă e-n adâncuri, lumini de raze cresc cu sine,
Dând viață-n liniștiri să-adape o viață mută-ntre ruine,
Prin aur verde se renaște , comorile-s de neajuns,
Se unduiesc oceanul vieții, fantastice de nepătruns.
Urlă un șuier de neliniști când vântu-n tâmple se aprinde,
Sărutul mării se răstoarnă, furia-n nouri se întinde,
Delirul patimei nebune se-aprinde ca un nor de lacrimi ,
Se nasc în zările albastre potop foc ca din senin .
Se zbate-n unduite valuri Herakle cu a sa voință,
Cu barca zboară în văzduh în zări se luptă biruința.
Și curge-n pletele cu vânturi cuprinse zbateri de galere,
Destinul său, războinic crunt, dar Zeus ia dat putere,
În dârza sa credință-n sine în universul său călit,
Căci Zeus întra sa mărire visând pe el l-a zămislit,
Puternici zei pecetuți din seminții născuti din stele,
Copil e omul, divin dorit, din bunătătea ce nu piere.
Sălbatic marea se desfată, Poseidon o privește-n larg,
Și pe Herakles îl zărește în barca sa cu un catarg,
Pe tronul său purtat în ape stă liniștit, purtat de nimfe,
Cortegiul lung cu-al său alai așteaptă forța-i să triumfe,
Îi pasă, e un zeu cu suflet, dar mânios fiert se răscoală,
Cuvântul cu jerfirea sa nu-s respectate și-i tocmeală,
Sosește-acum cu-a sa barcă,Harakle, și pe nisip pășeste,
În jur e-o liniște greoaie, soarele-n raze se topește,
Nu-i nimeni s-apară-n drum, la umbră frica se ascunde,
Ostași ,slujbași,curteni, teama de taur îi pătrunde.
Herakle intră în palat, își construiește-o densă plasă,
În fire de metal croiește, parcă l-a pescuit e-aleasă.
Taurul e-o albă umbră-n umblătoare, întunecă cu praf în zare ,
În ochii lui aprinși vrăjit e, sprinten ca lava țășnitoare,
Cu pietre-i din senin lovit e, și-i demon, arde ca turbații,
În muget urlă în asalt și pleacă crunt, și curg ovații,
Lumea-i trezită de curajul ce văd la falnicul lor laur,
Din plictisite fricii curajul, furiei de a scăpa de taur,
Zâmbește voios Herakle și vorbe-i strigă să-l înfrunte,
Furia de un munte se lovește și taurul,ciudat, este chemat să lupte,
Neliniștită umbra o fixează, locul unde urmează să lovească.
Căldura din nisip înotă-n aer și pietrele-s crăpate de năpastă,
Șiroaie scurse, stropi de sudoare, din corpuri se preling,
Fior cuprins pe obosite chipuri, mirate așteptări îi ning,
Moartea pândește cu zâmbirea-i cruntă, îngerul ei vibrează,
Să culeagă o viață, lui Hades dăruindu-i, în iadul din amiază,
In tremur e pământul,copitele de taur bat tropote cum tună,
Spre crunta-ncrâncenare suflă în nări ca șuier de furtună,
Herakle îl provoacă , cu plasa pregătită ce lucește-n soare,
Și-așteptă vijelia, spre el, taurul iute se-avântă cu vigoare,
Se-aruncă cu cornele-i imense și-mpunge, se apleacă,
Herakle în plasă-l prinde de coarne ca o teacă,
Imensul se cabrează, nu poate și-n zadar izbește,
Grumazul său e-apucat, în pumnii de fier e prins ca într-un clește,
Trudit de-atâta zbateri, forță, cuminte și-obosit ascultă,
Porunca ce-o primește ferm e un căluț dresat, exultă,
Turbarea îi dispare ca fierul ce în foc se decălește
Când e-nroșit se-nmoaie și-n mâini ușor se îndoiește ,
Încurajat poporul strigă al său nume, ca un zeu ce-i aclamat,
Minos zâmbește, se-aplecă și cu respect l-a lăudat:
-Îti mulțumesc, Herakles, mărit viteaz al lumii, încercat,
De n-ai fi fost biruitor în luptă aș fi un veșnic ferecat,
Cu-a ta putere întru slavă,aduci în inimi bucurii, fi lăudat,
Vrednic ești viteaz și simbol, brav erou mult încercat!
-Rămâneți cu bine popor al Cretei, cu fală și virtute,
Lui Zeus aduc închinare pentru puterea-mi dăruită, ca un munte,
Mă voi întoarce în Elada să-mi ispășesc ce soarta-osândit,
Să duc taurul ofrandă în astă muncă ce-am avut de ispășit.
Și zicând aceste vorbe pleacă în urale printre dealuri,
Iute urcă sus pe taur ca pe-un cal e între valuri,
Înotând în apa mării precum barca ce îl poartă
Și în zare ei se pierd, duși în marea-ntunecată.
Poseidon cu-al său cortegiu, car de cai înaripați, în zbor,
Printre valuri se arată lui Herakle, admirând iscoditor,
În urari de bine-l poarta, mulțumit de-a sale fapte, cerne gânduri glorioase,
Îl petrece cu vederea peste marea cea albastră, între stele luminoase
Pană când dispare-noapte, înspre Argos cade-n zare,
Și prin seara-negurată unda sa iese din mare,
Taurul cuminte ascultă și în tropot se îndreaptă,
Valul nopții îi cuprinde,iese luna la fereastră,
Melancolică surâde-n pletele blonde cu raze
Printre munții de argint sclipitori pe cer de oaze,
Șerpuiește-n drum de verde, noaptea cu-ale ei icoane,
Curg prin crânguri coțofene,înbufnate dau frisoane,
Gânduri se duc la culcare și în vise plec greoaie,
Cerul sorții le veghează, unduind mister, văpaie,
Codrul curge, se tot duce, iar Herakle cu onoare,
Marșul său neobosit se tot pierde-n zări spre soare,
Curge râul dinspre ziuă când ajuns trezește zorii,
Taurul de-un ștreang îl duce la Micene, curg fiorii,
Și în grajduri el îl cară, caii toți se speriară
Și-animale din staul de imensul, parcă-i fiară,
Regele Euristeu cănd aude larma-ntreabă:
-Ce este ,ce s-antâmplat, de ce urlă-n grajd, ce-i grabă?
-Nu mărite, îi spune-o slugă, e Herakle s-a întors,
Și-a legat acolo-un taur cum poruncă ai dat cu rost!
Curiosul rege îl vede ,dar fuge, e mare larmă,
Speriat iar se ascunde în butoiul de aramă,
Și strigă ca disperatul ,cu-a sa frică ce-i știută:
-Dații drumul, deschideți grajdul, animalul să se ducă.
Taurul e scos și-i liber ,dispare ca o nălucă,
Și-a fugit așa departe de nicicum nu s-a oprit,
Până-n Atica ajunge, pe-un câmp mare, înverzit,
Marathon se chema câmpul, prins apoi de alt erou,
E Tezeu, alt nume-n mituri, alt viteaz ce-i cu ecou.
Aceasta a fost a șaptea muncă, scrieri în versuri aurii,
Din pildele mărite-n stele ce au ars ca mărturii,
Am mai scris o epopee, Homerice scrieri, destine,
În a lumea nostră de-nceput de zei și mărturii Divine.
Urmează a opta muncă-n dar,voi cuteza alte demersuri,
De este bine o să văd, sunt mituri ce vor curge-n versuri.
