Pe unde mai călătorești...

Pe unde mai călătorești,

Prin ce vitralii duci fior,

Prin ce colinde umblii-n carte,

Primind privirea viselor ?

Prin ce grădină îți duci crezul,

Îngândurând al meu ecou,

Și-mi duci identitatea-n ochi,

Parfumul palid de tablou ?

Ard negrele făclii în racle

Și chihlimbare-n văi celeste,

Căci sufletul e călătorul

Înspre albastra sa poveste.

Peste cărări închipuite

Mor unduirile de seară,

Când crinii iernii păstoresc

La geamul tău, timizi, afară.

Tânjesc în facle foc de ceruri

Și viața spre faguri de miere,

Priviri tânjesc după priviri

În roi de aur ars din stele.

Flori albe ies să te sărute,

Purtând mireasma-ți de-anotimp,

Și-ți cânt colind, gustând obrajii,

Refrenul iernii peste câmp.

Pe unde mai călătorești

Cu ochii scânteiați de îngeri ?

Prin gene lungi se prăbușesc

Cântarea florilor, când săngeri !

Despre dragoste XXIV

miercuri, 25 ianuarie 2017

Când suferi în privirea ta de înger

Mareice mâhniri în miez înfrunți,

Grădinile de vară sunt un sânger,

Tabloul ei în pulsu-mi o cufunzi,

O moarte mai cutreieră dementă,

Vânând cu inocență-a morții ghiață,

Lumina ta reflectă în frecvență 

Iubirea ce în trup ne este viață.

N-am să gasesc din ochii tăi o scuză,

Din imnul Afroditei tu ai codul,

În descifrarea toamnei în ecluză

Recenzia virală-mi țese cordul.

În carnea nebuniei colțuroase

Te regăsesc în clipe languroase !

Psalm de iarnă XXIII

luni, 23 ianuarie 2017

Încă o noapte albă ninge peste 

În tainic ungher gându-i demiurg,

Coviltirul urbei fumegă fantome

Cântul ei lunatic, vaporos și surd.

Țipă febra iernii-n accente barbare,

Boală-i peste viață-n trupuri îngerești,

Prizonieri au aripi, tristă hibernare,

Doarme termometru-n somnifere vești.

Spasme se sugrumă-n luptele rebele,

În miros fierbinte eu te mai zăresc,

Vulturul din mine instigă mistere,

Cuvântate zboruri mult te mai iubesc. 

Încă-o zi de iarnă ninge-n labirint,

Ghețuri am pe ploape , tu ai nopți de-argint !

Ecou XXII

duminică, 22 ianuarie 2017

Vuietele tâmplei curg în eleșteu,

Vântul interzis e-n clisura iernii,

Vindecă-mi, iubito,-n aștenutul tău,

Vaierul din suflet cu buzele serii.

Struna în adânc arde disperări,

Statui ruginesc pe culoarul morții,

Serbede iertări freamătă-n fiori ,

 Straturile gheții plâng pe visul sorții.

Lasă-n noi amorul să ne încălzească,

Lire de cuvinte flutură pe-obraz,

Lâncezește timpul, pasărea-i măiastră,

Lungă așteptare ninge pe grumaz.

Sau strâns fir de lacrimi, țurțuri la fereastră,

Cântă obosită marea zării-albastră !

SensuriXXI

vineri, 20 ianuarie 2017

De ce-aș iubi obraz de catifea

Și-aș învia din alchimii închise,

Când tu îmi dai doar zbor, privirea ta,
În universul nețarmurit de vise?

Răpunsuri îngenunche explicații,

Cuvintele se rup din rai Divin,

În limiștite unde-mi dai vibrații,

Din insomnia gândului salin.

În noaptea iernii se aprinde lacul,

Cu stele ce prin noi își 'nalță focul,

De-om regăsi în spirit acel miracol,

Ce-n gheizere își fierbe iar norocul.

Aprinsă ești în mine ca floarea unduioasă,

O lampă trează-n ape-i lumina ta pletoasă!

Luptă XX

miercuri, 18 ianuarie 2017

Nu știu ce sunt, ce-am fost și ce voi fi,

Un vânt mai bântuie avid prin părul tău,

În veacuri rătăcite curg elexiruri mii

Și geme carnea în priviri de rău,

Te-aș absorbii din munții de cuvinte 

Și-n pori de fantezii te-aș respira,

În valul polurilor mării ai sorginte,

Și-ai adăpost în mine, în fulg de nea.

Și cad troieni peste troieni în verbe,

De moarte te mai sperii când nu simți, 

Dar hrana pentru jerfă-i pururi verde,

Pe buze-ți ning vinovății fierbinți.

Și rătăcesc în tine cu vers și șoaptă,

Mi-ești aura din iarnă și-ngemănata soartă !

Sacralitate XIX

luni, 16 ianuarie 2017

Orb e timpul și-i zilnic rival țăcănit,

Rugina sângelui sapă blesteme în venă,

Iubirea e-amica durerii în ura eternă,

În pași secerați trăiește arzând chinuit.

Reculul șoaptelor unduie în tragicul cord,

Ochi zâmbitori oftează în ruga de lacrimi,

Brațe de țipăt vibrează a vrajelor aripi

Trăind remanența astrală a sacrulului mod.

Cerul își cântă noaptea în domi ancestrali,

Murmur poetic străbate-n reflexul rănit,

Dragă îi ești în cristalul de ochi aurit,

Oglinda iernii încălzește lupi solitari. 

Cascada albă taie ecouri inchizitoare,

Pletele tale seacă, idilic, pete de soare !

Insomnie XVIII

vineri, 13 ianuarie 2017

Mărturii se-nalță peste noaptea cu ie,

Un ciudat cronicar zgârâie alb, inocent,

Zăpada dospește parcă-n drumul absent,
 Amintiri vestejite cu miros de stafie.

Un cântec șoptește pe-a valului apă,

 Muzicale sticliri rar înoată în larg,

Pe-un zâmbet pustiu uitările-și sparg

 Durerea pe chip, în adâncuri să-'ncapă.

În ore învinse are cuib o secundă,

Vertebra-i râvnește de la mâini paradisul,

În chin antagonic se duce-'ncet visul,

Salină-n exiluri în ochi se scufundă.

Frântura fecundă rânește-n făptură,

Licoare ei cheamă, căci doarme pe gură!

SONET XVII

miercuri, 11 ianuarie 2017

Să facem un proces-verbal despre iubire,

Specificând la referințe că-i blestem,

Tronează-n gerul iernii zeii din infern,

Urgia-aceasta-i unic pact de viețuire.

În basm, idilic, s-a pronunțat în scris, 

Cu vers pansând arsura răzvrătirii noastre

Și-un cântec de deochi tot dăinuie dezastre,

Se sinucid săruturi pe trupul tău învins.

Mai fredonează visele-n statui de ceară

Și flutură dobânda tăcerii-n turnul Babel, 

Amorul țese pânze în zborul său rebel

Și viața-n ochii tăi începe să mă doară.

În scris făgăduințe ard buze ce dezmiardă

Și-n pactul dureros să-mi fii înger de gardă !

SONET XVI

luni, 09 ianuarie 2017

Îmi ești izvor din vaste lumi de patimi 

În care și ochii virtuții-au sângerat,

O, nebunească clipa-n surghiun neîmpăcat, 

Îmbrac a ta magie cu-al patosului flăcări.

Nu te lăsa de colții destinului înfrântă,

Nu rătăci-n pădurea cea surdă la iubire,

Hai vino-nsângerarea misterului ce-nvie

Vulcanul meu de vise din gena cea arzândă.

Din alte vieți ecoul ca frunzele foșnește

În geamătul de veacuri în fantezie curg,

Am fost acolo noi, și-ancestru-i demiurg,

În slove e ascunsă iubirea ce nu trece.

În veșnicele piscuri, chiar de zăpezi le ning,

Să zbori, e-aripa vie, adâncul meu, te strig !

Elegie de vară XV

duminică, 05 februarie 2017

Mâinile tale au versuri din petale de cer 

Și ți-e trupul subțire, un suav giuvaer, 

Ce-alunecă timpul peste clipele-ți nude

Și-ai lacrima vieții-n flâmânde secunde.

 Ai picurii sufletului cu săruturi din soare,

Ecou de smarald fuge-n pletele tale.

Și-n albul privirii pierdută în nopţi

Curg rănile inimii, prădate de hoți.

Umbra credinței e flămânde de vară,

Ca lacrima aurului în lumină să doară,

Miraje și nașteri, curcubee de farmec, 

Închise-s în tine și-n pământul ostatec.

Orizontu-i urzit cu pieiri și iubiri,  
Eu pasăre-aș fi să-ți zbor în priviri!

SONET XIV

vineri, 06 ianuarie 2017

A nins trandafirul, a nins și e ger, 

Scrisori rătăcite îți trimit peste iarnă, 

Să-ți ducă un zâmbet când viscolul toarnă, 

Iar eu umblu-n beznă colindat de tăceri.

Și-n pași imposibili ai visării de alb,

Potop de cuvinte au dureri asaltate,

Mă strigă pe limbă de gheață și noapte

Și fluturii cărnii în suflet se sparg.

Aștept să așezi printre fulgi de cuvinte,

Ce gând te frământă-n destin hibernal,

Și poate un basm dintr-un duh ancestral

Ne va-nzăpezii-n interzise secunde.

Iar ninge-n prăpad și-nghețată-i cărarea,

Și-s moarte iubirile, putrezită-i culoarea !

SONET XIII

joi, 05 ianuarie 2017

Smulsă din lanțuri de-a poftelor talazuri

E pasărea visării în gândurile sterpe, 

Cât e de grea ursita în inimi inocente

Când duhul așteptării se năruie în aburi?

Simțiri care odată pluteau în infinit

Plecară-n trupul lumii să-nvolbure cu timp,

Surâzător și dulce, păcat curs din Olimp,

Jurai ca dar iubirii un basm nemărginit.

În libertatea tainei în sânge ai aprinderi,

Ducând colindul tău în vara cu seci lacrimi,

Înșelătoare undă, curgeai ascunsă-n patimi,

Câți oare-au fost martiri în vastele întinderi ?

Iar plânge-n vers dorința într-un amar vărsat,

Și vor mai plânge ei, cei mulți duși de păcat.

SONET XII

marţi, 03 ianuarie 2017

Mi te-am zărit în văzduhul  prins în vele,

Stăteai la poarta gândului de vis răpusă,

Întruchipată-n nimfă aveai inima plânsă,

Cu ochii prin mirarea înstrăinării mele.

Erai frumoasa blândă în blestemul vieții

Ce întreba privirea mea pierdută-n dramă,

Când respectuos, când nimicit de teamă, 

Gustam din fructul ce-l râvnesc poeții. 

În mine-acum un gând, inconștient, mai țipă,

Și-mi oblojesc arsura cu sacrul tău ecou, 

Fiorul ruginit coboară-n versul  tău,

Într-un surghiun poetic ce slove se-nfiripă .

Iar somnul mai șoptește-n basme de smarald,

Sub ploape stele picuri în depărtări ce ard !

SONET XI

luni, 02 ianuarie 2017

Trecut-au peste mine cinzeci și două veri,

Toride în asaltul vântului plimbăreț,

Popoare de iluzii în ierni m-au nins ca preț

Cu meditarea vieții-n imperii de tăceri.

Am dus în nopți făclii pe aripile milei,

Să îmi găsesc comoara printre umile file 

Argatul în slujiri, prin seaca legiuire,

Pe frunte am pedeapsa, primidu-mi darul ei.

Am îndurat răbdării, nutrind, statornic sclav,

Că-n inimă e totul, simțind adânc dureri,

Și nu m-am aservit spre lumi de nicăieri, 

Hotare nu voiesc, nici spiritu-n nărav.

Nu sunt zugrav de stele pe ceruri muritoare,

Ci duc lumina razei de foc nepieritoare !

SONET X

duminică, 1 ianuarie 2017

Iubirea mea-i geneza pe care ai trezit-o 

Iar dorul, tulburat, tot răscolește munții, 

Sunt ochii tăi doi aștri, sub cerul 'nalt al frunții, 

Cutremur frumusețea și chipul tău, iubito !

N-am să abdic vreodată vibrărilor din clipă, 

Când zeii contemplară cuvântul îngeresc, 

Iar ce mi-e scris în carne e un genom lumesc, 

Dar ce îmi fierbe miezul e-a sângelui aripă.

În ea îmi e magia și taina, otrava sfântă, 

Și rază e-al meu duh, râvnind al vocii vis, 

Pândește al său zbucium în lanul necuprins 

Prin poezii cu inimi și harfa spre izbândă.

Mi-e sufletul ecoul flămândului demers

Și-n jurul tău pălește întregul univers !