Suspine LX

duminică, 18 iunie 2017

Ziua, în coroane de suspine,

Umblă goală pe poteci boeme,

Salciile-n unduiri plutesc feline,

Roi de șoapte-n buze de poeme.

Tragedii în nori adânc colindă

Sub rimelul ploii apăsarea,

Vinele din munți stele inundă,

Fulgere țipând aprind visarea.

Se-oglindesc stafiile-n castele,

Rătăcindu-și viața de-altădată,

Dor iubiri în alchimii cu vele

Și prin toată lumea vinovată.

Prin secunde pleoape se adoră,

Arde ceru-n chip de auroră !!!

Valuri LIX

sâmbătă, 17 iunie 2017

Lacrimi arse le-ai ascuns în soare,

În tăcere oceanu-i nesfârșit,

Lasă-mi valul, ce i-ai pus hotare,

Să îți mângâie  țărmul iubit.

Dă-mi ceva din frunzele-nverzite

Și din trupul tău dă-mi un descânt,

Dă-mi privirea s-o respir în clipe,

Peste buze mi-ești sărut înfrânt.

În adânc îmi umbli bântuind

Decolteu de noapte între stele,

Dă-mi cărarea-n suflet s-o întind

Infinită-n cânturile mele. 

Mâini de catifea adormitoare 

Mângâie vederea cu a ta zare !

Lui Eminescu

miercuri, 14 iunie 2017

Suspină-n codru amintirea doinită-n versul său,

Luceafăru-i scânteie somnul, plutind pe-al său ecou, 

Când sufletul visează veșnic prin ochii săi cuminți,

Cărări și taine îi vorbesc cu stelele-n dorinți.

Pe tâmple,-n vrajă-i, curge cerul, prin stânci înnourate,

Izvoarele îi cântă-n murmur prin fire lungi de ape,

Prin munți cutreiera la stâne, când codrii-i cântă dorul,

Din piepturi îi răsună Doina ce-a dezmierdat poporul.

Pe câmpuri vers vuiește vântul și buciumul răsună,

Sunând în taină-a sa sosire cu basmele-i cunună,

Un mândru călător ne-aduce, prin slove,-a sa psaltire,

Nemuritor îi e românul prin gând de prorocire.

La teiul cel bătrân sosește în fiecare vară,

Din ram mirosul îl plutește în valuri dulci de seară.

Pe frunte-l răcorește umbra cu florile-n pământ,

Ținut de amintiri cuvântă din sufletu-i adânc.

Trec gândurile sale-n zări înspre întinsa mare,

Istorii vechii îi poartă pașii din chipuri de popoare,

În împrejuru-i se înalță oștiri de-nvățăminte,

Și-n pântec timpul îl străpunge cu chei din vechi cuvinte.

Ce-a fi fost lumea fară el și ce va fi-'n milenii?

Cuprinsă-n duhul său aprins cu imn de căpetenii,

Pe raze soarele-l cuvântă cu aripi de copii

Și luna-n aura sa blândă-l cuprinde în vecii.

Iubiri de îngeri mistuindu-l, valsând cu-al lor amor,

El glasul lirei-i o dezmiarda-n nestinsul foc de dor.

În cuget își scălda fierbinte ispite și povești,

Pe buze însetate-i pildă prin vetre țarănesți.

A fost odat' un visător, un soare-al al conștiinței,

Ce a rămas nemuritor prin cartea suferinței,

Românilor le este-n veci însemnul rădăcinii,

Română este casa lor, Eminu-i glasul pâinii!

Melancolie (LVIII)

duminică, 11 iunie 2017

Am făcut un popas lângă inima ta,

Într-o zi fără glas cu un înger răpus,

Pe sub streșini de cer slăbiciunea valsa,

Iar povestea visa ca un cântec ascuns.

Picura orizontul într-o pură bătaie,

În cupola din suflet mi-ai intrat ca lumină,

Ascultam infinitul răsărit după ploaie,

Tu-mi vorbeai, eu priveam rătăcit de o vină.

Îți simțeam adierea pâlpâită în gânduri,

Înspre buzele-ți coapte ochii mei leneveau,

Rătăceam ca oceanul răscolit în profunduri,

Peste coapsele-ți albe valuri moi te loveau. 

Am venit într-o zi, m-au chemat ochii tăi,

Și-am simțit că arsura dăinuiește în ei.

Rădăcina (LVII)

duminică, 28 mai 2017

Batrâne raze ard cu flăcări vii

Eternitatea, în coptul tău veșmânt,

Cu taine ce în tine-au legământ

Ca fumul nopții peste stele mii.

Descătușează-mi fulgeru-adormit,

Tu, visătoarea veghilor fierbinți,

Mă legi cu duhul ars născut în prunci, 

În foc divin de-azur neprihănit. 

Sub muntele sculptat de gheața vremii

Adâncuri sângerânde ne-au legat,

Pământ și apă,-n zbucium nempăcat 

Mai rup din țarmul vechilor vecernii. 

Trăiesc străbunii-n sfeșnicul aprins, 

Tu ești cu ei, meleag în necuprins !

Reverie LVI

luni, 22 mai 2017

Mai spune-mi ceva despre tine,

Mai spune-mi de visul de-atunci,

Când ochii de-amoruri adânci

Ard buze-n nestemate rubine.

Ești geamăt și cânt ce se-ntinde,

Departe, aproape, în lume,

Cad stele în noi, fără nume

Și sufletu-n piept se aprinde.

Aș vrea ca balada să-mi culci 

Sub cord cu luna vitrină,

Să ardă în nopți ca lumină

În scorbura rănii adânci.

Mai spune-mi ceva despre tine,

Căci  fluturi se-nalță-n suspine!!!

Primăvară ( LV)

duminică, 21 mai 2017

Stele-n ochii tăi mor în nopți deșarte,

Zâmbete-n văpăi glasuri le răsfață,

Tineri trandafiri se desfac în șoapte

Și tu arzi în mine clipa ta de viață.

Aripi și vlastare zbor duios în murmur,

Puls din miez de vis stânca o topește,

Nurii albi din pântec îi îmbraci cu-azur,

Unda-ți cristalină gându-mi clocotește.

Se sărută umbre printre crengi de mai,

În silabe cântă arii-n vers, scânteie,

Tropăie în piepturi inimi în alai,

Cerul săgetează-n fructul de femeie.

Sunete duioase brațele-și întind,

Țipă iar pământul, farmecu-ți veghind !

Dimineța LIV

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Tu ai rămas în existență ca o cometă înălțătoare,

Din noapte tu ai despletit sclipire de magie-n iarbă,

Acolo ochii-ai aruncat, agale sălcii de visare,

Spălându-ți chipu-n roua zării cu stele clipa să te soarbă.

O, dimineață, râu de soare, tu ești avântul umbrei grele, 

Nervuri de foc ai ca veșmânt și ochii străluciri de spadă, 

Încondeind în pisc de-argint senine arcuri de gazele, 

Sărutu-ți, fructul vrăjitor, adapă murmur de cascadă. 

 Cuprinzi ferestrele vederii măiastru-n gene abisale, 

Încremenind pe buze-ți zarea și-n țărmuri vulturii călăi, 

Astupi cu frunze luna-n pori, cu fruntea agitate zale, 

Timide șoapte aurii îți scriu psaltiri pe-albastre văi. 

Mai năvălesc,conspirativ, vechi domuri de-anotimp barbare, 

Dar primenești chimia vieții, iubirea cuibului tău, soare !

Sensuri VII

sâmbătă, 22 aprilie 2017

La orizont curg țărmuri cerebrale,

Respiră lumea, sinapse vrându-și sensul,

Și-aduce timpu'-n pătrunderi abisale

Lumina nomadă, ce-și scrie-universul.

Și-și duce soborul suflări ce se strâng,

Din albe chemări un duh își deșteaptă,

Suspine fierbinți în nori se preling

Și drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.

Cutremur e-n spirit, vibrații se sparg,

Delir s-a născut din povestea lunară,

Romanțe vor zeii prin al nopții șirag,

Și porii din îngeri vibreză-n vioară.

O stea mai răsare din geana de foc

Cu stări și vibrații din vulcanicul joc !

Plutiri VI

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Alunecă-n amurguri poteci strivite-n verde,

Țepoasele tăceri zvâgnesc departe-n lacrimi,

O undă se adapă și-n suflet se dezmierde,

În umbrele mâhnirii prin pașii grei de patimi.

A încolțit nomad un bob de grâu în stele.

În pietrele de moară s-a macinat tot timpul

Și cazne și ispite au sângerat prin vene,

S-a dezlegat iubirea, blestem cu trup e-argintul.

Închise porți și-au rupt, din cer, negrele lanțuri,

Și frunze de smarald prin pori de vânt crescură,

Iar Pan-ul liliac și-a-ncins buchete-n simțuri,

Miros dumnezeiesc ram înflorit respiră. 

În aer luminează imnuri de cânt în harpă ,

De mii de ani Hristos păcatele le iartă !

Vinovății V

duminică, 09 aprilie 2017

Mătasea luminei răsare măreață,

Privirile-și lunecă desculță în minți,

În pietre pulsează fărâme de viață

Și-n raze-înfloresc infinite dorinți.

E glodul tăcerii în suflarea adâncă, 

Dileme pribegi sorb otravă pe nări,

În poftele toamnei vedenii se-aruncă

Și timpul și-arată buricul în zori.

Se-nalță mustrarea-n spinoase psaltiri, 

Prin scorburi albastre trăiește în lume, 

Icoanele dorm în absurde vestiri

Și clopote bat într-un basm fără nume.

În lacrimi suspinul îngenunche cuvinte, 

Oglinda dezgheață în zadar jurăminte! 

Somnuri LIII

joi, 06 aprilie 2017

Au albit cireșii-n zările-absolute, 

Cerul în retină își scrie-n memorii, 

Îți absorb privirea basme nevăzute

Când se-așten în noapte roadele visării.

Ne lovesc adâncuri, ne-oglindim în ele,

Vorbe respirăm pe străzi părăsite,

Secunde veghează printre gene grele,

Răbufnesc în gânduri focuri chinuite.

Tâmplele zvâgnesc în palmele lunii,

În străfund cuvinte se privesc în ochi,

Văzduhul sihastru e-n strânsorea mâinii,

Ploi ne cad pe suflet peste lacrimi vechi.

Curg încet petale pe-arcuș de vioară

 Și-n mirosul verde rapsodii îți zboara!

Frunze de april LII

duminică, 02 aprilie 2017

Frunzele de-april se deschid smerite,

Ore răsfirând foșnesc sticla bolții,

Pe la porți râvnesc zilele-nsorite,

Dinții lor de lapte înfigându-și colții.

În sărut de soare țipete-abundente

Își hrănesc iubirea-n ramuri deșteptate

Când deliru-n seve crește în accente,

Fulgeră ispite spre eternitate.

Zâna înstelării și-a scurtat din rochii,

Albe coridoare își pun decolteuri,

Luna la chindie chicotește-n șotii,

Razele zambilei adâncesc puseuri.

Timpul își deșiră zâmbetul subtil, 

Primăvara-'mbracă trupul infantil !

Paradox IV

sâmbătă, 01 aprilie 2017

De vină e idila ce suspinâ-n pântec,

S-a spus când s-a stropit cu vin ideea,

Iar zeii au băut și-au intonat în cântec, 

Că șarpele a îndemnat femeia.

Și-astfel s-a creat păcatul oropsit,

Iar timpul și-a urzit în cap antimemorii,

 Adânc peste pământ în crezuri s-a dospit

Amarul dans în valsul surd al morii.

Cuvântul mitului s-a-'ntruchipat domoale  

Și ochii-au adormit pe zidul de uitări,

Iar lupii-n corbul nopții dau târcoale

Și-n haite guvernează-n frunți de zări.

În lung exil plecat-au făcliile lumești ,

Și-un paradox de rai tot zboară în povești!

Amintire LI

miercuri, 29 martie 2017

Nu ți-am văzut, și nici acum nu știu,

Tăcerea ochiilor, doar sufletul hilar

Și blând, în albe știri de calendar,

Răscolitoare în gându-mi purpuriu.

Te cerne ziua printre zări narcise,

În galbene cântări de zbor sălbatic,

Alunecă-n arcuș, smulgând cromatic,

Uscate slăbiciuni în zări ucise.

Adânc se revarsă amorul  înflorit,

Substanțele plutirii rebeliuni renaște,

Întregul e pierdut în sângele de moaște,

Pe strigăte de aer te mistui răzvrătit.

Se rup hotare în zbucium de cometă,

Dar tu rămâi nostalgic ca insulă inertă !

Epilog L

duminică, 26 martie 2017

Cântă pământu-n mirajul său tăcut,

În umbre dragi, ce-au plămădit o lume,

Ascult cărările ce-n viață m-au pierdut,

Vrăjit în labirintul fără nume.

Tăcute vise pe la porți străine,

M-a vânturat Eol în duhul nopții

Și șoapte pribegesc în slove taine

Pe poduri ce se leagă pe prăpăstii.

În dulci păcate-i mintea, prinsă-n trup,

Iar inima-i plecată printre stele,

În suflet e război, ce lanțuri rup,

Și își doresc privirile să-l spele.

Nu știu și nici nu vreau un epilog,

Când viața-mi părăsi-va-al său bârlog!

Raze XLIX

sâmbătă, 25 martie 2017

Trec penitențe prin genele scripturii;

Sprâcene înverzite înmuguresc mirate,

Orașul iar își zbate în clocotul armurii 

Trăirile făpturii în firi abstractizate.

Din murmur adormit renaște verdea brumă,

În spintecate zări de cântec desfrunzit,

Miros de cer descântă în praful de pe lună;

Mulțimi respiră zorii în piept neostenit.

Cu dorul travestit, valsând, inimi exultă

Iubirea de departe, iubirea de aproape,

Iar ziua își arată ființa sa cea zveltă, 

Nostalgică în ritm cu iz de mere coapte.

S-a încărcat o rază pe fruntea-ți răvășită,

Gropițe în obraji zâmbesc pe-a ta orbită!

Abstracția iubirii XLVIII

joi, 16 martie 2017

Iubirea-i strălucirea cu soarele intact,

Nedefinită, prin incantații siderale,

Iar eul ei pulsează în patosul abstract,

Vibrând cu ale sale aripi ancestrale.

Și vrea acele cânturi ușoare-n alchimie,

Cu magma ce pulsează în nervul ei himeric,

Purtând a primăverii destin de-anatomie,

Precum caișii zării în rozul atmosferic.

Prin geamurile-i arse în ou topește timpul, 

Pământul o respiră și-ncinge-n nori noroiul,

 În rotocoale-și țese și-și prinde-n clești nisipul,

Gustând strigarea lunii, inspiră-n pori ecoul ! 

Și meteori vibrează în cuiburile-adânci,

Și-și naște infinitul cu-al razelor porunci !

Arsuri de stele XLVII

luni, 13 martie 2017

Las pribegiile-n flămândele șuvoaie,

Ce-au ochi adânci de aur din razele cerești,

Lumina să-și reverse tot trupul gol pe foaie,

Trufia arunca-voi în hăuri pământești. 

Aștept să mă ridic din glasul ne-'nțeles,

Ce-a fost odinioară în patimi călătoare, 

Cănd piatra s-a topit în foc ce-a fost un sens

Și creanga existeței a înflorit la soare.

Nu s-a golit instictul, e-un animal ardent

Ce prin zăpezi și geruri păcatele își spală,

Nici germenii cei fragezi, trăind ca sentiment,

Nu au pierit din pieptul de dragoste letală!

Surâsul frumuseții e-n goala dimineață,

Când se ridică-arome ce dau drumul la viață !

Capăt de drum XLVI

marţi, 07 martie 2017

S-a deschis sezonul printre nori compromiși,

Din răceli fumegânde înfloresc lumi morale, 

Prin lucarna abstractă pică flacări astrale,

Când minuni îi deschid ochii săi interziși! 

În veșmânt atmosferic scald văzduhul cu ea, 

Reverii mă încarcă și-mi trezesc estezii,

Când în pântec și-aprinde ode de fantezii, 

Beau licoarea din șoapte și-i dezbrac umbra sa.

Smulg din urmele sale veșnicii, să desfac,

Lacrimi sparte sărută ochii triști din cuvânt,

Și îi gust frumusețea ce-i sclipește-n descânt,

Ce răzbate angelic ca un strigăt de leac .

Gura-'ntreabă de ea orizontul de-acum,

Într-un gând ofilit, într-un capăt de drum!

Deschideri XLV

vineri, 03 martie 2017

Bate vântu-n freamăt pe obraji adânc,

Stafii monotone dorm pe cruci de piatră,

Nașterea iar plânge cu lacrimi de prunc, 

Bucurii trezite înfloresc în glastră.

Mirezme mirate răscolesc iar drumul,

Clopote vibrează-n tropot de aramă,

Rumegă cenușa, zbuciumându-și fumul,

Pulsul melancolic sub lăstari se sfarmă.

Zboară fericirea-n libertăți și dansuri,

Verigheta iernii basmul l-a sfârșit,

S-a topit iubirea zăpezii-n devansuri, 

Lumea-n verzi zulufuri s-a desăvârșit. 

Florile licorii farmece-și deschid,

Glasuri cântătoare raze-și curg lichid!

Fiori de martie XLIII

luni, 27 februarie 2017

Aștept sonata primei rândunici

Și vestea ce tot zburdă fantomatic,

Câ soarele își lasă haina în urzici

Și primăvara râde în ochii tăi, cromatic .

Sosește martie curând, ca o prefață,

Bătând la geamuri, parfumul său adie,

Când supărată, când zâmbitoare fată,

Aprinsă, întotdeauna, floral la geografie.

Și-și duce prima zi, oficial, la nuntă,

Ca daruri mugurii și primele petale,

Și în festivitate cu verde se inundă

Iar invitații cântă cu triluri rituale.

Își pune zâmbitoarea în piept un mărțișor

Cu ghiocei, brândușe și-o viorea, și-un dor !

Preludii XLIV

marţi, 28 februarie 2017

De la o vreme iarna s-a cam fâstâcit,

Într-un februar ce va pleca tumid,

I-a transpirat înghețul și-a răcit,

Cu soarta peticită ard stelele timid.

La fel și eu, cuprins de-afecțiuni,

Sfioasă umbră pierdută-n glas azur,

Cuprins de primăvară-n libovul ei de luni,

Cu aburul abstract în piept ca abajur. 

Și-ntr-un tărâm trezit de mâinile din lună,

Mai rătăcesc idile cu aripile lipsă 

Ce-și clatină-n lumină o primă floarea jună,

Câci marte îndulcește și babele-n elipsă.

Răzoare-și încolțesc dantelele infante,

Vor crește din noroaie iubirile-n andante !

Sinestezie romantică XLII

duminică, 26 februarie 2017

Chipuri mai pătrund în suflet, avid,

Dar pleacă-n pustie, șovăind risipit,

Al tău a rămas și visează torid, 

Cum și eu pătrund în al tău, infinit!

Îți strig dimineața, păzindu-ți sfințitul, 

Și-ți urc la izvoare prin flori de credință, 

Un înger îmi fierbe în vene argintul, 

Și-mi cântă în aer duioasa dorință. 

Ciocanele bat în cumpăna trează 

Și vocea ta mângâie vioara pe strune, 

Răzbește-anotimpul și-n cer delirează 

Gâtlejuri fierbinți cu farmece brune. 

Prin vremea apoasă, flămândă de fum, 

Mi-a crescut o aripă de-a ta, cu parfum!

Umbre albe

joi, 23 februarie 2017

Răstignit, cu brațe lungi, 

Cu șuvițe albe-i gerul,

Un flutur stigmatizat 

își blesteamă abagerul.

Sfidând clipa de un speech, 

Judecat ca un lăstun,

Mi-a trimis iarna cea albă,

Și-un socot că sunt nebun.

Un crater bea praf de stele, 

În gândul abstractizat,

E trimis la reciclare 

Pentr-un act cam defazat.

O vină încă-mi cuvântă, 

Poate-i boala ancestrală,

O poemă chiar te strigă, 

Geometria o doboară.

Timpul frigului vibrează, 

Iar dinți obosesc cuvinte,

Un zâmbet în sol major 

Mai crede-n zbor de sorginte.

Mă dansează o consoană, 

Ce-i nepublicată-n zile...

Moare-n plictisire somnul, 

În iarnă, rece-aburire !

Ninsoare XXXVIII

Florile-au înghețat pe lacul alb,

Nuferii-s sub stele de zăpadă,

Murmură sculpturi în bradul galb

Iar din slăvi dansează fulgi pe stradă.

Peste ochii ei vise șoptesc,

Lunecâ-n privirii iarna cea dragă,

Îngerii din nouri  torn ceresc

Să ne fie-n veșnicia-'ntreagă.

Ard în cer adânci flăcări de stih,

Laurii aprind povești din carte ,

Înghețată-n versuri de distih

Lumea zboară-n zările de lapte.

Ninge-n vieți desculțul paradis,

Ninge cu simțiri de necuprins ! 

Sângerări XL

miercuri, 22 februarie 2017

Chiar dacă azi amarul vei cunoaște,

De mâine începi din nou a stărui,

Povestea ta înfrântă va renaște,

Și viața ta, întins, va strălucii.

Privește dincolo de asfințit cum luna 

Petalele-și cobară-n flori de noapte 

Și delirează greierii cu struna 

În respirări simțite-n mere coapte. 

Și vei vedea ca ziua transparentă 

Tot zâmbetul de soare-n palmieri, 

Chiar dacă-n ochii tăi mai porți amprenta 

Regretelor rămase din dureri. 

Frânge-ți neliniștile ce râd mioape, 

Chiar dacă e târziu și pentru șoapte !

Sentințe XXXIX

luni, 20 februarie 2017

- Ești nebun, mi-ai spus într-o zi!

Nebun un pic, gândesc, în patimile moi,

Și-am aruncat privirea spre a se îndoi,

Călătorind cu capu-n nori, vâlvoi.

Mi-ai dat orizont ambalat în indicii,

Accidentale înjunghieri sihastre,

De plângi de o iubire cu vechi vicii,

Ai trup alcătuit din ghicitori albastre.

Arde flămândă geneza în articulații,

De la o muzică universală, beată,

Zeița fermecând toți surzii și gealații,

Într-o mirare geme sentința vinovată.

Foșnește sângele, hrănindu-se cu ochii ei,

Pulsându-și clipele în herghelii prin căi !

Așteptare hibernală XXXVII

sâmbătă, 18 februarie 2017

Sculpturi visează-n strada răstignită,

În gerul mut pictează zurgălăi,

 Soarele cade pe urbea ruginită,

Oftează nud prin diafane căi.

A mai trecut o zi prin calendar,

Încovoiată de tremurări în iarnă,

Un gând ca un strănut în vânt, bizar,

Îngheață timpul în masca-i grobiană.

Am căutat în sinea reflexivă,

Cu propii ochi, în raze inocenți,

Sălbatica-'nflorire, în noapte-activă,

M-a retrimis în spinii indecenți.

O piatră despuiată crapă-n moară

Și țurțurii amintirile-și omoară!

Nașterea lui EMINESCU

Se naște-o steaua în plină iarnă, -

Un prunc în mijloc de gerar,

Ceru-și coboră albastra-geană

Și frunți cuvântă-n calendar.

Zăpada-n pleata ei visează,

Manta-și așează-n ochi de raze,

Și-n aerul stufos nechează

Coame de vânturi pe obraze.

Deschide fila albă-un cântec,

Trezește crezul din vecernii,

Un dor adânc și cald în pântec

Cuvântă limba-n vechi litănii.

În inimă despică zorii,

Și-și scrie sufletul pe rană,

Descalecă-n calea vâltorii

Cuvânt de voievod, ca hrană.

Renaște însuși infinitul

Din ramul Daciei, comoară,

Ofrandă munții-și curg argintul 

Și-n aur versul lui coboară.

Iminul, unsu-i printre gene,

Renume-i din vechimi, strămoșul,

În veacul tâmplelor se-așterne

Român de prin Banat e osul.

Copilul veșnicei noastre

Ce-a mântuit sângele slovei,

Legenda săvârșită-n astre 

A miruit fruntea Moldovei.

Ca frate, codrul slava-i cântă, 

În unduiri de ape, valul,

Și Domnul, din inima sa sfântă, 

În har îi prinde irealul.

Vene din stele are-n carne 

Și-n suflet cântec de român,

Ploape-s deschise spre lucarne,

Zile sunt drumuri în surghiun. 

Și-a deschis o stea călătoria,

Un Mesia-al limbii nostre dulci,

Un străbun ce ne-a scris ctitoria

Pe vecia sfintei sale cruci ! 

Rodire XXXVI

vineri, 17 februarie 2017

Îți iubesc dimineața ochilor tăi,

Sărut ți-e privirea-n scântei zâmbitoare,

Iar buzele tale sunt magice căi,

Orizonturi roșii unduite-n chemare.

Îți iubesc amiaza glasului tău,

Ce sună duios ca o liră în cânt,

Iar gura-i mireasma clătită-n ecou,

Șoptită de înger în al visului vânt.

Îți iubesc seara trupului cald,

Câmpie pufoasă în astralul cuprins,

Iar pielea ți-e ambră-n cărări care ard,

Flămândă de vară în dorit paradis.

Îți iubesc noaptea din cuibul profund

Când basmul se pierde în propiul tău gând !

Frisoane (SONET XXXV)

joi, 16 februarie 2017

Mi-ai rătăcit gândul întortocheat,

Eu,căutându-te în foșnetul soarelui,

Noaptea în păstaia sa m-a judecat, 

Rechemându-mă sub pătura cerului.

Timidă, cu febră te-ai cam fâstâcit,

Ai vrut să tratezi o durere de-a mea,

Și-un abur sfios s-a introvertit,

Mușcând respirații din suflarea ta.

Lupii colindau în pântecul iernii

Mirosind lascivii prin nurii de alb,
Cerbul cu aur poleia sânii  lunii

Și maci îi creșteau pe zâmbetu-i galb.

Îmi iernam cuvântul în prăpăstii căprui,

Iar primăvara-n tine flutura hai-hui !

Fiori de iarnă XXXIV

miercuri, 15 februarie 2017

Azi iarna a pășit îngândurată

Purtând șosete-adânci, printre idei,

Te-am căutat sfios în arca toată,

Pe albul ei cerșindu-ți pașii tăi.

Ne-au răscolit frânturi fosforescente,

Prin urme telepatice-n străfunduri,

Timid, stângaci, cu lipsă de accente,

Am ars păcate din tremurate gânduri.

De câte ori  ne potolim privirea

Atuncea când și când ne dăruim,

Parcă întinerște omenirea

Și iarna coace tot ce noi privim.

Supinul meu cu țurțuri singuratici

Să-mi picuri visul din ochii enigmatici !

Miraj alb XXXII

sâmbătă, 11 februarie 2017

Drumuri plictisite se scufundă-n iarnă.

 Amintirea toamnei plăcinte a copt,

Suflă-'mbujorate flăcări să discearnă 

Basmele din case, vrăjite în opt.

Inimi plutitoare zboară pe chilim,

 Strigăte se-nchin voluptății-aprinse,

Jurăminte nasc adânc în sublim, 

Freamătă în pulsuri tinereți încinse. 

Pământul visează-n neaua curgătoare,

Aburii în cer stelele își scaldă,

Aleargă în trupuri iubiri vorbitoare,

 Literele-și scriu poezia caldă.

 Primenește gerul fumul de pe coșuri ,

Bălțile-'nghețate, iar își fac reproșuri!

Decăderi III

vineri, 10 februarie 2017

Grai adânc se pierde în tăcute umbre,

Clocotesc, în iureș, spasmele în vatră,

Se-'negrește timpul peste chipuri sumbre,

Crezuri se afundă-n zarea idolatră.

Serafimi se pierd prin adânci crevase,

Sentimente ninse sau topit pe străzi,

Ieri mai pâlpâiau stele-n vise arse,

Astăzi doar orgolii de vulturi nomazi.

Strâmte-'nchipuiri dogmele invocă,

Ziduri se ridică în zări condamnate, 

Dragostea e goală-n vorbe de epocă,

Lacome trufii își zidesc palate.

Hrana frumuseții crește în pustiu,

Apa contemplării e izvorul viu!

Reîntâlnirea iernii (SONET XXXI)

joi, 09 februarie 2017

Albe înfloriri genele-și răstoarnă...

Îngeri se plimbă pe fulgi moi de basm!

Ochii dimineții se ascund în iarnă,

Flacără privirii aruncă-n fantasm.

Vagi fulgerături se-nfiripă-n geam,

Aburi se iubesc, clipocind secunde,

Nimfe de zăpada haine-și pun pe ram,

Gândul le suspină, ochiul să inunde.

Fermecat e gerul, lenevește-n zare,

În castele-și urcă norii săi pufoși,

Dar se-ntorc privirii doruri abisale

Ce se sinucid în ochii-ți frumoși !

Șerpuiește noaptea, urlă-n vârful lumii,

Printre insomnii se-aprind macii lunii !!!

Recunoștință XXVII

joi, 02 februarie 2017

Tot universul e ca un ou încondeiatat,

Înconjurat de nepristanul întuneric,

Din el tot ce-i esență a revărsat

Încât pătrunse-s stelele-n himeric.

Din cord pulsează sângele-n orbită,

În valuri albe ca rapsodia mării,

Ape și raze scald pajiștea-'nverzită 

Și viața-n sacramentele creării.

Se nasc din pietre fulgere și ruguri

Și suferințe în armuri de cer,

Răcolitoare raze-a scos din pluguri,

Minuni fără veșminte, giuvaer.

Serafic paradisuri verzi iau foc

Când ochii plânși din dragoste se storc!

Tablou XXVI

luni, 30 ianuarie 2017

Cu ecou sună clipe-n plămânii furtunii, 

Penelul în durdă și în nuanțe pocnește

Și flacăra-n sfeșnicul nopții iubește,

Împietrind stropii calzi din nuferii lunii.

Și norii colindă prin stări caudine,

Actorii demiurgi pilduiesc raiun-n hramuri,

Iar razele-n jocuri bat aure-n geamuri,

Când un ochi răsărit aprinde rubine.

O pasăre-n piscuri pe vânt e hoinară,

Cântările-și urcă pe-alaiuri de cer,

Văzduhul o pune pe munți grănicer

Și duhul albastru topirea-și coboră.

Și timpul în rostu-i se pierde în noapte,

Cu stele își duce cărarea departe!

Ultimele tristeți XXV

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Tu nu ai chef de poezii, nici de iubire,

Bolnav este blestemul din această iarnă,

Prea multe epitete au neagră buruiană ,

Și unde cenușii îți uneltesc în fire.

Se mai topesc zăpezi în gerul emotiv,

E consecventă-această alchimie din cenușă,

Și-ți scriu o amintire de putregai răpusă,

Corăbii trist digeră în gândul meu nativ.

Ai scos-o din ziduri pe Ana într-o seară,

Și ai retrimis în mine povestea regăsită ,

Și-n foc ai ars noaptea baladei din clipită,

Zburând umbre-nghețate să se întoarcă-n  ceară .

Vocalele mai luptă-n hiaturi pe-a ta ploapă,

Exiluri de consoane din pulsu-mi se adapă !