Cubul tăcerii

E ceva ascuns în cubul tăcerii, gândeam,

O cauză în ecou se prăbușea peste mine

Și munții cei repezi răsunau ce priveam,

În cădere trezind intonații sublime.

Nepătruns visul însăși îmi vorbea la ureche

Și în trup mă strigau oglindiri nelumești,

Mareice vânturi de stele comete  

În smaraldul privirii mi-ereau ochii cerești.

Și închis în cubul tăcerii tăceam,

Și-n frigul iernii mă hrăneam cu un soare,

Fulguind nevăzută, prin norii de plumb,
Câmpia albastră se-ascunsese în mare.

 O corabie în zare orizontul ducea

Cu-al tău elexir în raze-ascuțite,

Ca aripa păsării  o lume zbura

Spre ținuturi veșnice, nelocuite !