Tărâm de septembre

marţi, 13 septembrie 2016

Luna ne e-n chipuri, soarele-ntre noi,

Stele ne adorm într-un vis de doi,

Pajiști arse-n toamnă, prinse-n nostalgii,

Iar aprinde ceru-n gânduri de copii.

Aerul tăcerii negura-nvrăjbește

Și pe chipul tău plânge o poveste,

Muzica-i stelară-n timp de mere coapte,

Secerișul lunii obosit e-n șoapte.

Ropotește-amarul în dumbrăvi uscate,

Frunze arse-n vremuri se-ntâlnesc în moarte,

Nourii colindă plânsu-n suferință,

Printre ierburi setea picură-n credință.

Suspină pădurea, glas de răstignită,

Și în nimbul toamnei starea-i ruginită,

Și nebun e vântul, zbor de derbedeu,

Într-un vals poetic șuieră-n ecou.

Anul se răstoarnă sub fereastra tristă

Și-i rărit în păr de boala sinistră,

Ramurile-s zbucium într-un timp sfios,

E-obosit copacul, trunchiu-i găunos.

Tu privești tăcută chinurile-n două,

E furtună-n suflet cu septembre-n rouă,

Bucurii-s deșarte prinse-n mucegai

În pereți adânc sunt ca flori de mai.

În tumultul vieții toamna-i cu regrete

Și-n mine amurguri se usucă fierte,

Și-s încărunțite, tu ai palme reci,

Dorurile zboară migratoare-n veci !