Când stele și lumi ți s-au stins
și viața e-o pagină-apusă,
ridică din har fila scrisă,
ce vine când fruntea-i deschisă,
și graiul rostește din carte, din vis.
Când geme și-n piept chinuri țes,
primește, iubind crizanteme,
și-un cânt de prin vechi diademe,
din rugul grădinii boeme
Cu flori despe-al tău înțeles.
Și poate cu ele te-am dus
Prin rânduri în canoane de ere,
Cuvinte inocente-n durere,
Primește, iubind în tăcere,
Când florile verii-au apus.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu