Cele dousprezece munci ale lui Herakles(HERCULE), I

                                                           

                                                                           PARTEA I-A                

Prima munca a lui Herakles

Uciderea leului din Nemeea

Pe valea din Nemeea din antica Eladă,
Trăia un leu feroce, de oameni dujmănos, 

Își căuta vânatul, se năpustea-n cirezi
când animale pasc, cu colții șfășia în răget fioros,

Din zei e creatura,al monstrului Tiphon și-al viperei Ehidna,
Prin turmele-n prigoană și pe păstori mânca,
Mulți își găseau sfârșitul în luptă cu năpasta,
 pe-acel  năprasnic leu nimeni nu-l biruia.

.

 Ambițiosul rege, abilul Eurystheus, 

Trimise ca poruncă puternicului Herakle,

Copil divin din Zeus si al Alcmenei fiu,

Prin ale sale slugi,că-i frică de-a sa cale,

Și-i poruncii pe leu îndată să-l omoare,

Să biruie prăpădul venit din Cithaeron.

Herakles era din Teba,Alcide se numea, 

La regele Micenei supus e-acum la tron.

La sfatul lui Apollo,având inima grea,

Să-și ispașească vina  pacatelor comise, 

Căci își ucise pruncii cu tot cu mama lor,
Find vrăjit de Hera, trăise-n negre vise,

Când mințile i-a întunecat cu neagră ură,
Văzând făpturi, ciclopi, numai vedenii, 

Apollo-i schimbă numele și viața ca supus,
Să fie doar virtuții un zeu de căpetenii.  

Herakles corp din stele cu brațele vânjoase,

Ce biruia prin forță vrăjmașii fără milă,

Se minunau toți regii de el ca semizeu,

Dar unii îi urau puterea și voința sa agilă.

Porni la confruntare pe viata și pe moarte

Urcând prin munte abrupt cu inima-n îzbândă,

Cu lancea și cu scutul,cu trupul său de aur,

Cu ghioga fermecată c-un arc pășii în noapte.

A stat la pândă ore mijind asupra nopții,

Întunecată zare doar stele-n colț de cer

Și nu era nici umbra, căci luna-n nori intrase,

Ce liniste de moarte cânta asupra sorții.

Trecură multe clipe prin noaptea de mister

Și crunt suna-ntuneric fior adanc în oase,

O crunta incordare ca visul surd al morții

Ce panăn-n dimineață plutea în larg eter.

Nu apăruse-n umbră, a nopții negre smoala,

Temutul leu vâneaza în clipa dinspre zi,

Cel ucigaș de vite ce-nfiorase valea

Atuncea când atacă miroase adânc și scoală

Adâncă frica aduce atunci ce-nfige colții

Și teama se propaga și-adanc mai plange zarea, 

În chinuri și durere ce urlete răscoală

În munte atunci de frică necheaza și caii bidivii.

Sosi clipa în care curând în ceasul zării

Ce astepta in taina, Herakles ,printre golașe stânci,

Tiptil sosea fiorul ce mirosea a sânge 

Și-adulmeca în aer mirosul printre nări.

Un șuier larg de soim strapunse adânc atunci,

Anunț de un razboi titanic ce va-ncepe,

Herakles fiu al vieții din cer, de printre zări,

În trup de zeu putere al primei sale munci.

Cinzeci de zile dure purtate-n vanatoare

Și asteptari și pânda de lupta fara frică,

Cu arcul cu sageti spre leu el fulgera,

Degeaba a sa piele era un scut de taina

Nimic nu-l biruise ,nimic nu-l ucidea.

Cinzeci de nopti de taina trăite în amor,

În fiecare noapte Herakles petrecea,

Cinzeci de fiice avea regele Thespius,

Ce-n al sau palat pe zeu îl gazduia,

În fiecare noapte pentru a sa corvoada

Nu îi pasa de truda voios se desfata.

In a cinzecea zi de lupta, de cruntă vanatoare, 

Cand a vazut ca leul nu poate fi zdrobit,

Nici de sageata fulger, nici de a sa spada,

De ghioaga sa cea cruntă nu putea fi biruit,

Se hotara cu mana,cu forța colosală,

Să il doboare liber în act de vitejie

La trântă dreaptă, se apuca cu leul, puterea să-i arate 

Și-l apuca de gat prinzându-l asa de tare

                                              Ca un cleste îl stranse rupândui rasuflarea,

Zicându cu împăcare spre leul cel pierdut:

-Mărite leu! ,puternic,nu vreau sa te omor,

Sunt nevoit de soarta păcatelor lumești

Și-mi rascumpăr greșeala căci tu osândă ești,

Tu-mi esti  ca un frate,în inimă sunt leu,

Am sa te port aevea ca scut în jurul meu.

Zicând aceste vorbe spre leul cel puternic,

Ce este biruit de soartă așa vremelnic.

Cu forța sa divina pe leu îl ștrangulă

Încat marețul leu, puternic ca o stâncă,

Pe dată el se stinse, în tremur viața-i cedă.

De bucurie a vrut sa îl jupoaie,

Să-i ia pielea și cu capul să-l aibe ca trofeu,

Dar era foarte dură, nu putea fi strapunsă,

De parca era scut să-l apere la greu.

Atunci ,eroul nostru, îl sfășiie cu gheara ,

Fiind foarte taioasa ca lama de otel,

Herakles se rănise în lupta lui cea dură 

Pe care a avut-o cu puternicul leu.

Curand îî scoase  pielea lui cea tare luînd-o ca armură

Și mantie de luptă, ca scut pe corpul său, 

O îmbracă Herakles, măreț, viteaz în luptă,

Și mândru ca un soare cu inimă de zeu.

Se-ntoarce în cetate ,cetatea din Nemea,

Să ducă biruința și vestea marii izbânzi,

Dar nu este primit de rege Micenei,un rege laș de fel,

Ce-i era foarte frică de faima lui lui Herakles

Că era fiu de zeu,urmaș de neînfrânt,

Trimise atunci de stire, printr-o slugă de-a sa,

Să lase-n poarta cetății pe leul cel înfrânt.

Herakles nu îi pasă de frica acestui rege, ce lauri nu culege,

Și înfințează întreceri de lupte și mișcare,

De alergări si aruncari,de pugilat și trântă ,

Cu trupu-n armonie ce spiritul încântă.

Așa sa terminat prima sa munca,încercare,

Din cele ce sunt știute,să spele din rușine păcatele avute.

o9.o5.2015. Final primei munci