FURTUNA

joi, 10 septembrie 2015

aurel auraș

Erai prinsă în vântul din visele serii, frumoaso,

 Iar părul tău negru, supărat printre gânduri,

Flutura ca nebunul sub zări, curioaso,

Demult m-ai uitat, plictisită de vechile cânturi.

Copacul tăiat renaște, i-anverzit rădăcina,

Te poartă în altar cu crengile-n vântul tăios,

Lastarii se'nalță strigându-ți eterna lumină

Și cresc mai departe, iar focul e far luminos.

O, încă te caut, pășind stihii printre globuri,

Tacerea ți-e crezul 'nălțăt într-un zbor de turniruri,

Tu, cauți iubirea fragilă-n furtuna de vremuri,

Ești tandră ca doina pierită aievea-n fiorduri.

Dar zările-s crunte, vijelia urlă, te strigă,

Ecouri adorm și trezesc urgisirea de noapte,

Prea des se răstoană tăcerea, eternă verigă,

Cu vorbe smulgând tragedii încolțite din șoapte.

Din rugul aprins de rostitele-i vecinice tâlcuri,

Un rai înverzit zbate-n lucirea din cerul căprui,

Pe lavă din miezu-i, cu scoarța-i de muguri,

Primește savoarea prinosului cu gust de gutui.

Mă leagănă glasul în gânduri adânci și stinghere,

Ești vie-n amurguri,  când caldă, când rece furtună;

Mi-ești dragă, frumoaso, cu dulcele-ți gust de femeie,

Mi-ești draga durere,  purta-voi iubirea nebună!