duminică, 06 septembrie 2015 aurel auraș
Îți văd ades prin stele conturul tău de nimfă,
Pe chipul ți-e suavul etern adus din ceruri
În nopți ce se repetă misteru-n vis de clipă
Mai hoinăresc prin calea zăpezilor cu ghețuri.
Mă încălzește dorul și frigul îmi transpiră
Și ard a neputință-n aburii pâinii calde,
Mă simt cuptor în carne și oase cu lumină,
Imaginea-nserării prin stele-n mine arde.
Fosforecent destinul iubirii călătoare,
În viitor trecutu-mi plutește înghețarea
Și ninge peste mine cu fulgii reci visarea
A dragostei durere adâncă-i răsuflarea.
Înot zăpezi ce tulbur oceanele din astre
Sunt multe gropi pe fundul de mare înghețat,
Am brațele din coate vii rame prin cadastre
Iar trunchiul e brad verde ce crește ne-ncetat.
Sortită mi-e pieirea de nu aș arde-n ghețuri
Ce le topesc în valuri, iubirii din poveste,
M-am depărtat de mal, pământuri ard verdețuri,
Din lava de vulcan se nasc iubiri celeste.
Mă-agăț de cerul tâmplei cu părul de mătase
Secundele se sparg prin ore de iubire,
E iarna viații mele prin ochi ce taie-ncoase
Sclipirea lor mă poartă ca fulgerul ce vine.
E iarnă-n plină vară, dar lava ei-i culoare
Încerc să adorm visul și să îngheț din nou,
Dar luna iar răsare și nimfa cu ardoare,
Nu pot să-apun iubito căci tu-mi răsari ecou.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu