Torenți de iubire ard în rânduri

                                           aurel auraș

Îmi urlă pământul nebuniei nopții

Dezbracat în sufletul rebel al sorții,

Te mai strig uneori prin zăpezi,

-Bună seara, mirare, mă tângui și vezi,

N-am alt nume, iubito, de cugeți să crezi,

Unde pleci, unde ești, ce mai porți?

Pacatele le-am agățat într-un colț, 

Torenți de iubire ard în rânduri,

Te caut deseori printre gânduri,

Sunt un vers, o iubire, o strigare,

Restul îl împart bucuros de mirare,

N-am alt suflet de rezervă,nu pot,

Ți-l dărui cu rană cu tot,

Doar pe al tău îl văd deseori valsând,

Mări străbați pe-nserari inocente curgând.

-Bună ziua, adorato, mă tulburi,

Unde ești, ce mai faci,când te bucuri?

Păcatele le-am lăsat într-un foc 

Mânate de tristeți ce mai joc,

Dușmănii printre lupte rebele

Ale iubirii nebune în tăcerile grele,

Rădacini într-un veac tremurând

În amurgul călit, derbedeul flămând,

Afumat de vulcanul ce arde, erupe,

Curge-n trecutul cărării pierdute,

Te mai mistui sorbind o chemare,

Turbulente memorii precare.

-Noapte bună, durere, tu, arzi,

În furtuni mă sorbi și mă scalzi,

Ce mai porți,unde pleci,ce mai ești?

Păcatele cenușii le cern în povești

Și zbor în eternul din ochii tăi dragi,

În templul de foc veșnic mă-nalți,

Dar șovăi și pic,mă ridici când eu cad,

Tu, singură ai dreptul să știi că sunt slab,

Și te strig să mă ierți în veacul ce pică,

Aș vrea să mă mângâi cu mâna ta mică,

Surâsul tău blând să-mi pătrundă privirea,

Lacrimile ce-ți curg să-mi adape găsirea.

Te aștept să respir în pletele tale,

În eter ochii tăi îi sărut cu visare.