Cad stele de aur, străluciri luminoase,
În gându-mi curat, să-l primești și să râzi,
Și inimi zâmbesc în sclipiri amoroase,
Petale de iubire îți trimit să le uzi.
Plutește-al tău farmec spre mine în valuri,
Sunt mugurii clipei răsăriți, ce au vină,
Hai lasă-mi, iubito, veșnic verdele-n ramuri,
Hai lasă-mi, iubito, incendiul să țină.
Cu tine zbor cânturi cu aripi de aer,
Iar fapta în sine un deochi o primește,
Plâng serile-n tine, în vântul cu șuier,
Petale de vară selenară lucește.
În portul iubirii ți-am sădit o grădină,
În vis sărutat ce-a-nflorit în amurg,
Hai lasă-mi,iubito, lumina-n lumină
Hai lasă-mi furtuna la piept să o strâng.
Cu mine sunt veșnic fierbinți amănunte,
Un câmp inundat ce-n fiord erup sori,
Ard roiuri de fluturi în cântec de munte
Petale se-aștern, nins e păru-ți cu flori.
În plânsu-ți de roză sunt perle ce curg
În iubirea măiastră primăverii celeste,
Hai lasă-mi, iubito, sărutul în crâng,
Hai lasă-mi, iubito, șirag de poveste.

Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu