Ninge cu vise

În fiecare zi te văd doar pe tine,

Doar ochii tăi mă plimbă peste timp,

De n-ai fi existat, un vis de sine,

Te-aș căuta în orice anotimp,

Și poate dincolo de fruntea zării,

Și poate dincolo de-albastrul cer,

Și-n alte vieți aș căuta chemarea,

În ochii tăi găsesc al meu mister. 

Iar ninge iubito în stele cu vise,

Mângâierii de noapte, în doruri se moare,

Tu treci ca pasărea departării închise,

Iubind simbioza primăveri-n hotare,

Supradoză de pofte urlă-n lupii din lună,

Ard lanterne în beznă cu ochii lor lacomi,

Spumegând a furie în trupeasca-nserare,

Cuibărind odiseea ceas de noapte cu patimi. 

Și ziua în albele râsuri se stinge,

Mai plouă-n zăpezi, în lacrimi vărsare,

Un clopot mai bate, sunând ca o iarnă,

Tu zâmbești, dar privești o părere-n uitare,

Curg clipele vieții, într-un suflet păstrat,

Legate-ntr-o umbră să fiarbă visarea,

Și fețe nescrise mai citesc dinspre zare,

Le pasă când scriu: ce splendidă-i marea!

În sufletul stelei,cuib de taină în unde,

Curioasele gânduri în speranțe se-ascund,

Mor copacii de focul pădurii-n fioruri,

Iubiri în splendoare ce și-n moarte înving.

Tu zbori într-un vers și zboru-i de taină,

În vine un clocot, an cu aripi mă strânge,

Te desprinzi într-un nor de cântare cu îngeri

Și în urma-ți cerească roi de fluturi te ninge,

De dragul secundei ard în flăcări cuvinte,

Cu dureri infinite, vers în ploi inocente,

Și dezbrac sentimente în nebune cascade,

Fulguind o durere printre vise scadente.