joi, 17 martie 2016
Cum tânjește suflet după suflet,
cum tulbur cu unde de fluviu în vârtejuri,
nu înțeleg , mi-e greu când nu se întălnesc
fluviile noastre,
când apele se tulbură nisipos
și oasele noastre se transformă în ramuri,
înflorește ramul meu respirând prin al tău,
privirile ning în flori albe de cireș,
apoi totul se transformă în simfonie,
cu arcușul tău,tu, vioara mea,
pe fruntea-mi altoiești cânturi cu roiuri de fluturi,
curg muguri ce respiră pocnind în note,
în notele partiturii sună înverzite de frunzele gurii,
sentimente alunecă în vântul timpului oxidându-ne
ca hrană limpede a apelor din priviri,
în deșertul secundelor noastre înfometate
foamea timpului e prea adâncă
și rupe lacrimile fericirii.
Ne tulburăm în două fluvii împletindu-ne
și iar înflorim în goană neobosită în fiece dimineață,
apoi devenim vapori,boabe de rouă,
și ne picurăm pe gură și pe ochi, și pe frunze...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu