Viață de om

miercuri, 23 martie 2016

Prin câte-o încăpere neagră-i puterea nopții,

Și orele trec greu și frig e-n umbra sorții,

Far ochiu-i pe sub geană, sprâceana-i peste lume,

Încreionate scrieri din buzunări, postume,

Nu-i nimeni pentru nimeni, nimic nu se compară,

Pe-o scară în spralată ce urcă sau coboară,

Jos, jos abrupt e timpul, se lasă-n pas de om,

La ușa cea de tablă sunt scrise vieți ce dorm,

Și sus pe-acoperișuri rugina stă și roade

Printre cocoși de tablă ce cântă pe mansarde,

Văzduhul urlă-n praf și bate-n plânse geamuri

Când ploaia-nlăcrimează copacu-n rupte ramuri,

Și vântu' intră-n casă, pervazu-a-mbătrânit,

Un scaun, trei picioare, amarnic prăfuit,

Și resturi se așează durerii-n necuvinte,

Ce se mai poate face, ce se mai poate simte,

Mai cresc păcate-n gânduri și florile-s strivite

Pe jos, prin fir de iarbă, culori mucegăite,

În pietre roase-n colțuri trăsura-n străzi vibrează 

Și caii sub potcoavă poveri în ploi nechează,

În amagiri birjarul prin viață-a oxidat,

Secunda ostenită-i, respiră renegat,

Stăpână-n neputință adoarme o tăcere,

Voința-i ruginită pe nesfârșite schele, 

Și lacrima din pleoapă sapă-n piciorul vină,

O viață-n osteneală mai speră la lumină,

Mai sus, mai e ceva, mai sus peste mansardă :

Un înger te veghează și nu vrea să te piardă !