luni, 29 februarie 2016
Ce-ascunzi în suflet tainic vis, tu, îngerul schimbării?
Atâtea focuri mi-ai aprins, adânc cuibul visării,
Zburând prin lumi ecoul vieții, veșnic cutreierând,
M-ai înverzit pe albe culmi, privirii strălucind,
Ești frumusețea primăverii, fiori în ochi-ți vii,
Și imi zâmbeai cum nici-un fulger sorbeau privirii mii,
Alaiul tău mă străpungea, de dor un chin străbate,
Tu ești Crăiasa ce-nflorești zăpezi cu-a tale șoapte,
Din ochi tu mi-ai eternizat adâncă fericire,
Îți recunosc privirea ta , o, tu, nemărginire,
Eu te colind în mreje dulci, domnind iubirii stea,
Tu ai simțit, mi-ești chinul tot și eu chemarea ta,
Eu te vedeam în setea sfântă atunci când nu erai,
Un mugur viu de bolta-adâncă în fierte luni de mai,
Nici nu-ndrăznea culoarea ta în suflet să petreci,
O, Călăuză călătoare prin mine-erai povești,
Sunt timpul tău ce mă renasc în mii și mii de fluturi,
Străbat etern glasul speranței, a sale anotimpuri,
Tu mă absorbi, destinul meu, în miii-le de zări,
Iar chipul tainic adevărul ne-amprăștiat chemări,
Căci sunt al tău din început, în flori de-argint din noapte,
Străbat și eu și tu povestea, te-am căutat în toate,
Oftezi zâmbind și râzi plângând trăite amăgiri,
Ți-a răsărit polenul vieții din galbene priviri,
Mi-ești alinarea când tu treci cu umbra peste suflet,
Mă-nobilezi cu mângâierea, zâmbești cu ochi de cântec,
Am fost odat un tot curat, fără păcat cu trupuri,
Și eram nimbul dezmiedat, căci ne iubeam ca-n visuri,
Și-n vise noi cutreieram, ani noi zburam prin ele,
Nu exista nici timpuri vechi și nici clipele grele,
Și nici iluzii cu poveri, doar soare-al nostru drag,
În lume pururi așezai culori prin ninsul alb,
O, primăvară, tu renaști acel demult, pământul,
Când raza soarelui despică pătrunde-n viață cântul,
Trăim același legământ, zâmbind aduci iubirea,
Iubita mea de peste zări ne-așteaptă înflorirea.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu