Iarna

Dintr-o poveste vine iarna,

Din nord omături întinzând,

Cristale-i strălucesc pe frunte,

Cu ochi scânteietori visând.

Cu-argintul rochiei, măreață,

Și steaua nestemată-n frunte,

Își poartă zilele-n ghirlande

Cu basmul boreal pe tâmple.

Tăind văzduhul vântu-i râde

Când domuri 'nalță la hotare,

Din depărtări măndra crăiasă

Și-aduce trena cu lungi poale.

Respiră cu suflări de aburi,

Cernind steluțe-n vis de stradă,

Copiii-n joacă o învârt

La braț în oameni de zăpadă.

Și-n geamul înflorat al casei

Tăcută-n brad îmbracă gala,

Zâmbind în pletele-argintii,

În sărbători își plimbă fala.

Împodobită își duce-alaiul,

Cu moșteniri de la surori,

Din primăvară, vară, toamnă,

Plutindu-i feeria-n zări.

Și-n zâmbet cu mărgăritare,

Cu roși obraji zorile-i cântă,

E dulce datina-n lumină,

Colindelor cerești pe tâmplă.

Iar visu-i curge-n rai de suflet

Cu ramuri prinse-n nemurire

Și steaua magilor pornește 

Cu glas de îngeri în vestire.

Și lacrimi îi mai pică-n streșini,

Canoane-n soare o sărută,

În vârf de munte ea străluce,

Și stelelor le face nuntă !