Nu am nevoie...

luni, 19 decembrie 2016

Nu am nevoie de lianturi...

de spectacol, de aplauze, de adevăruri,

Sunt ale lor, doar a lor e amăgirea...

Nu am nevoie de iadul tot trâmbițat și lăudat 

în moarte cu învieri închipuite,

am gustat cuvintele din ei,

din oameni ce par simpli, dar împăunați și mândrii,

prea mândrii, demoni de mândrii...

Nu am nevoie de adevăruri care 

sa arate că sunt eroi...

Sunt o eroare, foarte bine, nu-mi pasă,

E o frică, dar voi?

Știți ce e iadul ?

Ei bine, dacă știți, foarte bine,trăiți-l...

Voi știți cei lăudați și cinstiți,

voi prea mari în voi, în ei, 

cei ce credeți,

cunoașteti misterul ?

Viața e viață?...umbre în umbre și atât...

Și atât...cenușă, vin și himeră...trup...

Urzit în delirul trupesc,

Zei, aștrii, patimi...iubire, da iubire...

La orice colț de stradă e trâmbițată,

Dar în cine? cine moare pentru...iubire...

Nimeni, nimeni nu moare...

doar se vaită fiindcă nu se crede.

Am plâns pentru ea, ca o minciună...am crezut-o,

Dar umbrele nasc tot umbre...

și mor iubirile închipuite.

Mereu se întâmplă...același basm fatal

și ireal...

Am jurat pentru...suflet,

Dar imaginea nu e trup...fantasma e trup...

trupul e pământ, el, trupul...

De s-a decis,bine, dar nu ucideți spiritul...

De divin...poezia nu are trup, 
are iubirea de dincolo de miracol, 
de ceea ce credem și nu există...acum,

ci atunci,

Mi s-a spus că delirez adjective creștinești,

Ei și ? Decât același crez diavolesc

a complacerii în sine mai bine adjectiv,

Decât dragostea plăcerii,

mai bine treaz.

M-am săturat de atâta somn inconștient.

Lăfăiți-vă cei ce credeți în ispite...

eu nu cred, nu mai vreau să cred !