Aș vrea să rătăcesc...

miercuri, 24 februarie 2016

Aș vrea să rătăcesc cu tine și lumea ta să fiu,

Să-ți fluture pe poale doar  florile de tei,

Romanța să te soarbe în veșnic, glasul ei,

Rătăcitoarea nopții prin visu-ți rozaliu.

Să zbor cu a ta umbră pe-al basmelor condeie,

În clipe conturate-n bujor de chip suav,

Să-ți fiu zbucium azur și-n inimă morav,

Și vântul ce-l respiri prin plete de femeie.

În ochi călătorii sau dus pe-al razei  iris,

Culegători de flăcări doar jar le dai privire

Și-n zâmbet de  miraj îmi dai a ta trăire,

Din pântec de explozii ai muguri de cais.

Și dimineața-n gene, când sufletul învinge,
Va fii povestea  arsă cu scrum de poezie,

Lacrimi să curgă-n soare când râzi de bucurie,

Să te sorbesc pe tâmple atunci când gându-ți curge.

Și-n dor primăvăratic în verde să-ți decret,

Ninsori de flori să doarmă pe ramul tău subțire ,

Parfumul pielii tale în pori de răscolire,

Aș vrea să-ți fiu doar aripi, nimic n-am să regret !

Această stare

   

sâmbătă, 20 februarie 2016

Ce pot să spun trăind această stare?

De tine-s mărturisitul cel răpus, 

În tragedia ce a stârnit furtuna 

Sunt măcinat de-acest deșert indus.

Aceast sărut a înflorit pe totdeauna, 

Greu s-a născut din valuri de amurg, 

Cânt de privighetoare-n trup de lună 

M-ai osândit în cerul tău cel burg.

Sunt poticnit în visele-ți mocnite,

Și-n ochi tăi pierdut, în ape-adânci,

Am început de vară, de ții minte, 

Când ți-am gustat cireșele amare, dulci.

Piatră cu aripi ce-ai înflorit tăcerea,

O, setea mea de-amărăciune adâncă,

Aceste lacrimi te știau din vremea

 Când le erai izvor, și-n Rai poruncă.

Simbol înmiresmat e-această febră,

Eșecul meu pierdut în libertate,

Tu ai eliberat din el această umbră

Și-ai condamnat-o-n vise deocheate.

Cu urmele-nflorite-n depărtare, 

Și-n unde ,mă strigau pierdute stele,

Ești în priviri aprinsa mea chemare -

Și zborul, mi-ești Draga mea durere !

Balada ghiocelului

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Ieșiți voi, ghiocei doriți,

Pe sub zăpezi stați adormiți,

Căci vise multe prin poiană

Vă cer s-aduceți primăvară.

Veniți voi, doruri înflorate

Din albul ev cu șoapte coapte,

Voi harnici vestitori pețiți

În inimă dar cuibăriți.

Veniți voi, tandri prichindei,

Voi ne mai nașteți clipa ei,

Tristele umbre când topiți

Femeii zâmbet dăruiți.

Veniți voi, soli ce ne trimiteți

Acolo unde-n suflet puneți

O rază  spre a contempla

Ochii de primăvară-n stea.

Veniți voi, tandrii amorezi,

Să anunțați în cor livezi,

Din clopoței voi când sunați

Albastrului cer intonați.

Veniți voi, junii din lumină

Cu verde pogorât din smirnă,

Înmugurind o simfonie

Trezită din melancolie. 

Veniți din chipul de departe,

Icoană-n zboruri înstelate,

Spre sufletul ce vă dorește,

Zăpada frunții o topește.

Venți voi, dragi copii sfioși,

Petale albe-n crude nopți,

Al poeziei glas șirag,

Iubirilor le sunteți mag.

Veniți cu dulcea alinare,

În ochi de-nmuguriți culoare

Și-n zori veți străluci mireasă

În duhurile reci de gheață.

Veniți îngeri de primăvară

În clinchet de magie, iară,

Voi, imnuri veșnice-n psaltiri

Din strunele albe de miri.

Cu voi renaște an de an,

Și sângereză doru-n ram,

Când vița vostră se trezește

Doina, în piepturi, se-ncălzește !

Bazarul sentimentelor

                                                                                     

                                                                                   

duminică, 31 ianuarie 2016

Un bazar sentimental este viața uneori,

Când sufletul te poartă prin grădini, adeseori,

Te plimbi neîncetat, miroși parfum floral,

Iar florile-și deschid al inimii oval.

Mă poartă pășii vieții în vers de trandafir,

Petalele-au cuprins al nebuniei mir,

Și porți lumină blândă în șoapte de taifas,

În amintiri de inimi dansând în pași de vals.

A tale doruri multe în gânduri le păstrezi

Și fermecate timpuri au fost și nu mai crezi,

Te prinde nostalgia, intrând în trup setos,

Nemărginiri de basme au fost amarul rost.

Mă-nchin la steaua clipei să mă primescă iar,

Am visul ei rămas din timpul ireal,

Of, tu, chimia vieții ce m-ai purtat banal,

Acum sunt necuprinsul în tandrul tău fundal.

Am alergii la timpuri, crezând că au apus,

Dar reînvie totul, bazarul ce s-a spus,

Purta-voi a mea taină, iubito, de ești bună,

Și lasă-mi umbra mea să-ți fie cuib pe lună.

Lacrimi de cais

sâmbătă, 06 februarie 2016

E prea devreme să înflorească un cais

Sau nu? voi știți că ramul...cosmic a-nflorit?

Petale de lumină-au năvălit... solarul vis

Ca împlinit în iarnă a preaiubitului albit

Când amorțite geruri l-au cuprins...

Voi știți că plânge?... curg lacrime năvalnic, 

Vremelnic doare ramul în nopțile ruginei

Și-i frunză nostalgia din vântul amorezic,

E patimă în fructele cerești ale iubitei,

Polenul răcorit de ploi în prisoselnic... 

Ei vor, ei vor a lumii basme ce s-au stins,

Încinse-n zborul lor crenguțele de muguri,

Mireasă albă-a umbrei în cuib de farmec nins,

Când el, un prunc, ascultă o frumusețe-n fluturi 

În dansul feciorelnic, îndrăgostit aprins... 

Potop de aripi lucește-n parfumul lui de flori 

Și crește, ascultă iubitei glas de ghiocei,

Febroar primăvăratic cu dalbele comori,

În leagăn de fantasme ascultă clipa ei,

El doarme și-i recită o iubire...un vis de clopoței!

Cântec

                                                                           

duminică, 14 februarie 2016

Biată inimă săracă,

Umbli-n vieți să dai iubire,

În trădări ești sfășiată

cine să te înțeleagă, cine?

Sufletele nu te iartă,

Pat de flori le faci ferice

Și le porți pe-alumii soartă,

Dar din ochi lacrimi te stinge.

Suferi tu, simțind nestinsă,

În neliniști patimi luptă,

Vrei să dai tandrețe ninsă,

Dar te-nchid sau te aruncă.

Tu ești dor și alinare,

Necuprinsu-i tot în tine,

Inimă ești toată-o floare,

Univers, calde suspine.

Tu ești dragostea ce vine ,

Ești din slavă mângâiere,

Când trupu-i pierdut de sine,

Tu-l săruți și-i dai doar miere.

Se tot duce vântul vieții,

Crunt ești prinsă-n vijelii,

Dar mai sunt ca sloiul gheții,

Oameni te mai pierd, tu știi? 

Și durerea ta e  boală,

Prinsă-i de văpăi din scutec,

Dar iubești, tu ești năframă,

Și-arde rana ta în pântec !

Altarul amintirilor

Ce sunt eu...? sunt un confuz drumeț în ger, 

Ce-am ridicat un templu-n sufletul eter, 

Dar oare tu, vei locui în ochii mei de foc 

Sau vei mai tăinui tristeți ce încă joc?

Îți dăruiesc un imperfect, sunt eu,

Aceluia din evul tragic, greu, 

Și-n mine să fi lacrima de dor, 

Altarul Sfânt , atunci când vreau să zbor, 

Și sunt neprihănitul ce străbat 

Printre ruine cerul scufundat, 

În depărtari senine te mai văd, 

Doar chipul tău îmi este un prăpăd, 

Te potrivesc cu stele de simbol, 

Fugind nebun de dor în dorul lor, 

Și-n templu viselor, de veșnice iubiri,

Ţi-am ridicat altar din amintiri, 

Potop de lacrimi curse în păreri, 

Trecut am fost, ruptura cea de ieri, 

Mai poposesc adesea de atunci 

Să te uimesc și să primesc porunci, 

Și cum un noi nu poate exista, 

Ce ar rămâne, decât lacrima mea, 

În călatoare păsări simt un dus, 

Doar sângele din tine m-a răpus, 

Un gând frumos prin tine eu eram, 

Și-n nări sălbatic eternul respiram, 

Mă căutăi , mă căutam de tine, 

De nu înțelegeam de frică și rușine...

Iar eu pluteam în aerate zări 

Ca păsări blestemate în chemări,

Și nu știu ce e iubirea la pătrat, 

Eu te-am văzut ca sincer unicat,

Ma coborai și iar mă înălțai, 

Îmi erai templul meu , mă colindai,

Să construiesc un altul nu mai pot, 

Eu ti-am păstrat altarul nostru tot.

Din amitiri, te mai păstrez știi bine,

Iubito, încă sar calul pentru tine!