sâmbătă, 20 februarie 2016
Ce pot să spun trăind această stare?
De tine-s mărturisitul cel răpus,
În tragedia ce a stârnit furtuna
Sunt măcinat de-acest deșert indus.
Aceast sărut a înflorit pe totdeauna,
Greu s-a născut din valuri de amurg,
Cânt de privighetoare-n trup de lună
M-ai osândit în cerul tău cel burg.
Sunt poticnit în visele-ți mocnite,
Și-n ochi tăi pierdut, în ape-adânci,
Am început de vară, de ții minte,
Când ți-am gustat cireșele amare, dulci.
Piatră cu aripi ce-ai înflorit tăcerea,
O, setea mea de-amărăciune adâncă,
Aceste lacrimi te știau din vremea
Când le erai izvor, și-n Rai poruncă.
Simbol înmiresmat e-această febră,
Eșecul meu pierdut în libertate,
Tu ai eliberat din el această umbră
Și-ai condamnat-o-n vise deocheate.
Cu urmele-nflorite-n depărtare,
Și-n unde ,mă strigau pierdute stele,
Ești în priviri aprinsa mea chemare -
Și zborul, mi-ești Draga mea durere !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu