duminică, 24 aprilie 2016
Se lasă blândă noaptea lumii, ecouri amorțesc în gheață,
Iar mugurii pocnesc eroic sub semnul lunii-n arsa viață,
Foșnesc în umbre prin altare cuprinse basme, se trezesc,
Și arce de lumini, izvoare, torete-n ceruri strălucesc,
Sentințe-mpărtășesc visării pe frunți în multe pribegii,
Nebune-alerg cu valul mării stelele-n stropi de galaxii,
Și orizonturi se destramă pornesc furtuni în valuri verzi,
Copacii stinși de ierni au ramul potop de floare în livezi.
Suspină muntele în clocot, sudoarea lui pârâuri umflă,
Izvorul vieții-n clopot bate spre Domnul lumii glasuri urcă,
Iar sfinte raze se întind aduc în inimi psalm iubirii,
Când tu, pământ, renaști în verde și primăverii-i cântă mirii ,
Mireasa-a căilor lumești ce-nspirit Duh Divin ești scrisă
Ursită-n nașterea luminii în poarta vieții ești aprinsă,
Se-ncing cocorii-n focul luptei, durere-n suflete înfruntă,
Iar îngerii doinesc destine, suspinele în nouri cântă,
În dimineți de rouă sfântă cocoșii-aduc onoruri nalte,
Și codrul iar freamătă visând sărut luminii să-l adape,
E tainică ziua-nfloririi când Dumnezeu inimi încântă
Și-aduce-n clopotul visării iubirea-n templu vieții nuntă,
Iar urcă-n cer salbe florale, grădini îndeplinind poruncă,
Și parfumat și beat e vântul, și urcă-n zare spre izbândă,
Lumea în arderea umană ca nori-n fulgerări muntoase
Sloboadă pacea închinării în clopot blagoslovind prin case,
Și sfinți au rugă în chilii cu psalmuri îngerești în tindă,
C-unsuflețire aripi cresc și-n murmur bucurii se-oglindă,
Trecuți în trup, copii în suflet,bătrânii se-nchină umili
Un crez întru ființă veșnic, umbre din vieți de amintiri.
*
Mai cad tristeți din diabolic și-amaru-i în imagini undă,
Mai mor fioruri din furtună din setea-i de înalt profundă,
Și luna-i roșie, ard ochii, uscată-n nori de-a ei urgie
Visând albastru-n ars pământ ce fierbe-n marea sângerie,
Și nordu-i sud și estu-i vest și triste căile se-ncurcă,
Cuprind hemoragii de lacrimi când norii negrii se bifurcă,
Se-așteaptă darurile cerești ce zeii le împart cu zeii,
Iar guri apoase își vând visul doar morții-n zborurile ei,
Și se închină-n vechi potopul dorința foamei de trufii,
Adânc ispită-n ploi carnale plăceri-n trupuri poftesc mii,
Și florile pe ram uscate-s , în luptă mor îngerii ce zbor,
Copiii cei saraci colindă cu zile-n datinile lor,
Se cerne raiul într-un iad și-n chinuri spirite frământă,
Și pietre cad peste veșmânt și-n Dumnezeu patimi se-aruncă,
Mor rude cu blestemu-n sânge, iubiri ce sau născut mor vii,
Și teatrul n-a mai tras cortina pe scena dramei în pustii,
Batrână oaste omenească în trupu-i roasă-n căi bătute,
Și orizonturi se despart iar sila zbuciumă-n redute,
E arșiță în pragul lumii, vestigii-n gânduri de prăpăd,
Doar Domnul osândit de vremuri ramâne-al cerului sobor,
Tot ce e scris în adevăr în scripte barzii au dat onoruri
Răstălmăcirii nasc unghere spre colțul negru-al disperării.
O, moarte-n cruci respir perfidă, ne vom întorce-n frumuseți,
Ești jalea lumi-n disperare cu jertfa de credință-n vieți,
Pe a ta undă-adapi pământul cu pilde-n corul mântuirii,
Suntem copii purtând păcatul parinților vetrei unirii,
Și crunt e-acestă împăcare, căci suferă chiar Dumnezeu,
Lumină nu-i destulă-n soare și arde însuși Prometeu,
Religii duc păcatu-n stele și universu-i sânge-n fapte,
Destine, slugi ale terorii, au pus stăpâni pe lumi deșarte,
Și arde piatra, se sufocă, de minți temeinic arogante,
Și plâng Magii Steaua luminii, sămânța urii-i neagră noapte,
În izbăviri își duce crucea și Domnul lumii și martirii,
Învie-n fiecare an de-o fi ucis și pus torturii,
Arde cântarea gurii vie și pacea-n răstignirii e blândă,
O, primăvară,tu renaști cu pruncii lumii taina sfântă!
