De ce a trebuit himera s-o cunosc?
O, vis frumos, tu, frământată muză,
Gându-ți ascuns și ochii mă acuză
Că sunt teribilul pribeag, o recunosc !
De ce doar amintirile au strună
Din umbrele de gheață cu iluzii,
Nepricepute vorbe de confuzii
Sunt deocheate pe-al literelor brumă ?
Iar cade un copac bolnav de fiere,
În plin spital de inimi în infarct,
În îngropări definitive de tăcere
Și clipa e-amanetată într-un act.
Am să îți mulțumesc doar după moarte,
Rumoarea mea din visul de departe !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu