An vechi, An nou

Coboară în spirală timpul, e călatorul spre apus,

Plutind un zbor etern de vultur ce sfășie un nepătruns,

În fiecare zi descarcă neliniștiri în oseminte,

Un drum abrupt, ostil,coboară, purtat in vieți neprihănite,

Într-o urzeală-s prinși în chingi, nestins alean de chin în loc,

Și ploapele sunt prinse-n vise, dorințe-n răni ce ard în foc,

Cei vii și morți, și tineri ani, etern ei respirând bătrâni,

În ochi se scaldă-un suflet veșnic cuprins de stele cu fântâni.

Venind pășește viu prezentul, trecutul este-ngândurat,

Căci timpul nu se întoarce-n urme și niciodată la iernat,

Un vânt se umflă-n a sa joacă, suflând întors de zeul crunt,

Dar ani legați cu ani ca frații, păstrează sacru-n legământ.

Lumea-l iubește în alint, un emotiv în puls se simte,

Istorii se pronunță, martori, în cărți cu ceasurile strimte,

Un pelerin lumină-n neguri ce biruie nespusa soartă,

În vechile scripturi botezul, cu aripi sfinții, laolaltă.

Pământule ai nins geneză și-ai prins-o-n cerul plin de stele,

Ai curs în nopțile uscate vulcani ce-au ruginint tăcere,

În ani e prins copacul vieții urmat etern de-al ei alai,

Vechimea în catarg în ere, trecut născut cu gându-n rai.

Bătrâne timp ești vechiul scris și nou născut de nu mai știi,

Închis în marile dureri, matroane nasc urgii să fii,

Cu barbă lungă în anotimpuri îți porți milenii-n a ta coamă,

Îți lepezi poama de păcate în strigăte de lună-n iarnă.

O, umbră vreme albă-n ani, eternă renăscută viață,

Cu timbrul glasului de graiuri, cu nostalgii albe de ceață,

Ești firul muzici-n arcuș ce raze-n clipe se aprind,

Un scăpătat cu reci fiori, năframe flori de alb colind.

Tu, timpule încet te duci, curtat cu plai de sărbători,

Dar nu îți pasă de e iarnă, petale-n stele duci ninsori,

Cuprins de ger în nopți adânci ești ars cu florile de gheață,

An vechi dai mâna cu an nou și-n nări respiri aburi de viață.

Vă scutură multe urări, în vers cu strigăte de munte,

A nopții veselii plutind, gonind necazurile multe,

Și pică lacrimile-n ploi, adânc stihii cutreierând,

Doar sufletul mai arde-n zări, atins în cordul său flămând.

Aduci un rid trecând purtat cu viața-n gena ta de taină, 

În versuri glorii-n apogeu îmbraci în gale a ta haină

Și picura în stropi culoarea în nopți plutind etern iubirea,

Moment Divin arde în zări, cu Anul nou e nemurirea !