Religia mea e iubirea

                              aurel auraș

Mări de stele-s cuprinse prin albastre corăbii,

Neagra noapte se-ntinde printre jocul de săbii,

Viață curge-n neant, rug e-aprins, vâlvătaie,

În catrene cântând, izvorând în șiroaie,

Se digeră religii stăpânirii de scenă

Și e ceru-n război printre zei cu dilemă,

S-au văndut pe ascuns, nobilime cu rituri,

O sămânță a-ndoielii strecurată prin mituri,

Într-un clopot e scris anunțând o teroare,

Peste suflete e-ntins un totem de-nchinare,

Ard vecii de popoare, univers cu făclii,

Câte taine s-au dus, câte taine vor fii...

Așternut cerne timpul a bravurei ilustre,

Mii de ani sunt trecuți, mii de stele-s răpuse,

Cugetări, răstigniri, în fiori arde zarea,

Ca și verdele crud, ca și văntul cu marea,

În puterea divină prinsă-i gena durerii

Străbătând începutul în cascada tăcerii, 

Mai profundă ca ziua luminată de aștrii,

Mai întinsă ca spațiul printre zeii sihaștrii,

O religie-a vieții fară chip, fără ură,

Nestemată ce arde vis de fulger, arsură,

Străbatând viață-n moarte se tot duce-n cuprins

Într-un strigăt de inimi de iubire nestins,

Un prăpăd acceptat printre răni de cuvinte

Poartă stema albastră nestemată-n morminte,

Ea blesteamă atunci malul său monoton

Când se pierde-n vibrații, energii de foton,

Mă închin deseori înspre steaua ce plânge,

Curge ploaia de vise, nerv sedus mă cuprinde, 

Ce mai bați ritm ferice de-nroșire divină

Când mă-ntrebi de trecut sunt născut de vreo vină?

Când arunci cu tăceri ce îmi tulbură chipul

Cu albiri ce plutesc motivând cu nimicul,

Dincolo de prăpăd sunt speranțe închise,

Interzis la visări peste țărmuri cuprinse,

Am murit zi de zi, dar religia-mi cere

Să înviu prin cuvânt și n-o dau pe plăcere,

De mă vrei într-o zi convertită vei fi

La acest mit profund, sângerând vei iubi!