Îmbrățișarea iernii

                                                    aurel auraș

Se înserează cerul nins peste vreme,

Răceala se coboră în vânturile nopții, 

Suferă culoarea prin grădinile boeme

În ruginite frunze peste prăpădul sorții,

Nu se mai văd nici flori pe-ntinsele covoare,

O, umbră călătoare cu inima-i de gheață,

Cu suflet de cristal, cu mâini fără de soare,

Ce tulburi prin perdele a porții dimineață?

Așterni ispite multe prin bărbi încărunțite,

Tu, cerni în reci fiori o gheață tern ce arde,

Iernatice tablouri prin flacări amorțite

De suferă pămăntul de vara lui cea verde.

Te-așezi cu glas de zână, Crăiasă a zăpezii,

Amurgul te respiră prin dansuri de cancan ,

Te vor topii de ghețuri, arzând,toți amorezii,

Îmbrățișare-a iernii mă ningi, dar sunt vulcan,

Nu se mai simt iubiri peste păduri cu soare,

Ai tras covorul alb ca lumea să te plângă,

Înoți pe-ntinse vise, închipuiri fugare,

Tăcerea te cuprinde, O, dragoste plăpândă!