Îmi ești izvor din vaste lumi de patimi
În care și ochii virtuții-au sângerat,
O, nebunească clipa-n surghiun neîmpăcat,
Îmbrac a ta magie cu-al patosului flăcări.
Nu te lăsa de colții destinului înfrântă,
Nu rătăci-n pădurea cea surdă la iubire,
Hai vino-nsângerarea misterului ce-nvie
Vulcanul meu de vise din gena cea arzândă.
Din alte vieți ecoul ca frunzele foșnește
În geamătul de veacuri în fantezie curg,
Am fost acolo noi, și-ancestru-i demiurg,
În slove e ascunsă iubirea ce nu trece.
În veșnicele piscuri, chiar de zăpezi le ning,
Să zbori, e-aripa vie, adâncul meu, te strig !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu