duminică, 1 ianuarie 2017
Iubirea mea-i geneza pe care ai trezit-o
Iar dorul, tulburat, tot răscolește munții,
Sunt ochii tăi doi aștri, sub cerul 'nalt al frunții,
Cutremur frumusețea și chipul tău, iubito !
N-am să abdic vreodată vibrărilor din clipă,
Când zeii contemplară cuvântul îngeresc,
Iar ce mi-e scris în carne e un genom lumesc,
Dar ce îmi fierbe miezul e-a sângelui aripă.
În ea îmi e magia și taina, otrava sfântă,
Și rază e-al meu duh, râvnind al vocii vis,
Pândește al său zbucium în lanul necuprins
Prin poezii cu inimi și harfa spre izbândă.
Mi-e sufletul ecoul flămândului demers
Și-n jurul tău pălește întregul univers !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu