joi, 03 august 2017
Arată-ți cinstea, nu te mai ascunde
De vorbe grele ce îți țes urzeli,
Căci au albit copacii-n iarnă unde
Și-au lăstărit pe trunchiuri îndoieli.
M-am sinucis în propriile gânduri,
De utopia schinjuirilor din harfă,
Și tot crescură în litere amurguri
Abstractizând zenitul, ca eșarfă.
Și frunze-au ars ca jerfă, fără glorii,
Pe umbre solitare în vagabontul vânt,
Suflet rebel, în soare îți scalzi norii,
Și macini umilința cu arsul tău veșmânt.
Căci nu-n zadar istorii sunt duse la culcare,
E foc viu în înfrângeri și-n pulberi ancestrale !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu