duminică, 26 martie 2017
Cântă pământu-n mirajul său tăcut,
În umbre dragi, ce-au plămădit o lume,
Ascult cărările ce-n viață m-au pierdut,
Vrăjit în labirintul fără nume.
Tăcute vise pe la porți străine,
M-a vânturat Eol în duhul nopții
Și șoapte pribegesc în slove taine
Pe poduri ce se leagă pe prăpăstii.
În dulci păcate-i mintea, prinsă-n trup,
Iar inima-i plecată printre stele,
În suflet e război, ce lanțuri rup,
Și își doresc privirile să-l spele.
Nu știu și nici nu vreau un epilog,
Când viața-mi părăsi-va-al său bârlog!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu