luni, 13 martie 2017
Las pribegiile-n flămândele șuvoaie,
Ce-au ochi adânci de aur din razele cerești,
Lumina să-și reverse tot trupul gol pe foaie,
Trufia arunca-voi în hăuri pământești.
Aștept să mă ridic din glasul ne-'nțeles,
Ce-a fost odinioară în patimi călătoare,
Cănd piatra s-a topit în foc ce-a fost un sens
Și creanga existeței a înflorit la soare.
Nu s-a golit instictul, e-un animal ardent
Ce prin zăpezi și geruri păcatele își spală,
Nici germenii cei fragezi, trăind ca sentiment,
Nu au pierit din pieptul de dragoste letală!
Surâsul frumuseții e-n goala dimineață,
Când se ridică-arome ce dau drumul la viață !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu