joi, 23 februarie 2017
Răstignit, cu brațe lungi,
Cu șuvițe albe-i gerul,
Un flutur stigmatizat
își blesteamă abagerul.
Sfidând clipa de un speech,
Judecat ca un lăstun,
Mi-a trimis iarna cea albă,
Și-un socot că sunt nebun.
Un crater bea praf de stele,
În gândul abstractizat,
E trimis la reciclare
Pentr-un act cam defazat.
O vină încă-mi cuvântă,
Poate-i boala ancestrală,
O poemă chiar te strigă,
Geometria o doboară.
Timpul frigului vibrează,
Iar dinți obosesc cuvinte,
Un zâmbet în sol major
Mai crede-n zbor de sorginte.
Mă dansează o consoană,
Ce-i nepublicată-n zile...
Moare-n plictisire somnul,
În iarnă, rece-aburire !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu