Se naște-o steaua în plină iarnă, -
Un prunc în mijloc de gerar,
Ceru-și coboră albastra-geană
Și frunți cuvântă-n calendar.
Zăpada-n pleata ei visează,
Manta-și așează-n ochi de raze,
Și-n aerul stufos nechează
Coame de vânturi pe obraze.
Deschide fila albă-un cântec,
Trezește crezul din vecernii,
Un dor adânc și cald în pântec
Cuvântă limba-n vechi litănii.
În inimă despică zorii,
Și-și scrie sufletul pe rană,
Descalecă-n calea vâltorii
Cuvânt de voievod, ca hrană.
Renaște însuși infinitul
Din ramul Daciei, comoară,
Ofrandă munții-și curg argintul
Și-n aur versul lui coboară.
Iminul, unsu-i printre gene,
Renume-i din vechimi, strămoșul,
În veacul tâmplelor se-așterne
Român de prin Banat e osul.
Copilul veșnicei noastre
Ce-a mântuit sângele slovei,
Legenda săvârșită-n astre
A miruit fruntea Moldovei.
Ca frate, codrul slava-i cântă,
În unduiri de ape, valul,
Și Domnul, din inima sa sfântă,
În har îi prinde irealul.
Vene din stele are-n carne
Și-n suflet cântec de român,
Ploape-s deschise spre lucarne,
Zile sunt drumuri în surghiun.
Și-a deschis o stea călătoria,
Un Mesia-al limbii nostre dulci,
Un străbun ce ne-a scris ctitoria
Pe vecia sfintei sale cruci !
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu